Rata la dezvoltator: între 800 şi 3.000 de euro pe lună. Cine îşi permite

Dacă aleşii vor vota Legea dării în plată în formula avansată până în prezent şi programul Prima Casă va dispărea, alternativa rată la dezvoltator se va adresa doar celor cu salarii mari şi doar locuitorilor din oraşele unde se construiesc locuinţe noi. 
Andrada Ghira - Dum, 27 mart. 2016, 21:01
Rata la dezvoltator: între 800 şi 3.000 de euro pe lună. Cine îşi permite

Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, spunea în urmă cu o lună că una dintre soluţiile pe termen scurt la Legea dării în plată este rata la dezvoltator. 

„Cred că vom vedea din nou o perioadă de oferte cu rate la dezvoltatori, aşa cum am văzut în 2009-2010, când creditarea a trecut printr-o perioadă de restrişte, însă această soluţie nu poate fi decât temporară şi am văzut de ce. Pentru că dezvoltatorii nu sunt creditori, ei au alt scop în viaţă. Nu poate fi o soluţie pe termen lung. S-a mai făcut referire la accesarea unui credit de nevoi personale care să suplimenteze avansul. În general, această structură împovărează clientul foarte mult şi sper să nu se ajungă la asta”, a spus Bidian în cadrul unui eveniment pe teme imobiliare. 

Shimon Galon, care conduce firma de consultanţă Real Sol şi care se ocupă de dezvoltarea proiectului GVI Town, spune că o creştere la 15% a avansului, spre exemplu, ar putea fi susţinută chiar de dezvoltatori. 

„Dacă avansul va creşte de la 5% la 15%, o familie va trebui să vină cu 6.000 de euro în plus pentru a putea cumpăra o locuinţă şi cred că se vor găsi soluţii. Şi mai este o posibilitate. Dacă vine la mine şi spune, uite, nu am 6.000 de euro, îi dau eu imediat, pe cinci ani. Dobânda? Şi dacă îmi dă dobândă de un procent, e mai mult decât obţin de la bancă. Dacă avansul va creşte la 35%, mergem în altă ţară. Eu şi astăzi am rate la dezvoltator, dar foarte puţini se uită la acest produs”, spune Shimon Galon.

Prin firma sa, Shimon Galon a repornit construcţia proiectului GVi Town, îngropat de criză de proprietari. Primul bloc din proiectul de lângă staţia de metrou Mihai Bravu a fost vândut în totalitate şi urmează a fi predat pe 1 mai, deşi preţurile au fost mărite de la 1.000 de euro/mp util, la peste 1.400 de euro/mp util. Circa 20 de locuinţe din primele 71 din proiect au fost contractate prin Prima Casă. 

Cum funcţionează rata la dezvoltator pentru un apartament în construcţie

În general, dezvoltatorii care oferă cumpărătorilor posiblitatea de a achiziţiona locuinţe prin rate direct la ei, cer un avans de cuprins între 10 şi 25%, iar apoi restul de plată se împarte în rate egale pe o perioadă de cinci, până la şase ani. 

Spaniolii de la Hercesa au în construcţie un bloc cu 66 de apartamente în cadrul proiectului Vivenda din Bucureşti, din care au fost contractate mai mult de jumătate din apartamente, în condiţiile în care blocul va fi finalizat anul viitor în luna aprilie.

Cumpărătorul poate plăti un avans de 12% la semnarea antecontractului, iar restul de până la 15% se plăteşte în 12 rate lunare, până la finalizarea blocului, anul viitor. Restul de 85% va fi plătit de cumpărător la predarea apartamentului. Şi aici se ajunge din nou la credit ipotecar. Plafonul pentru finanţarea locuinţelor noi prin Prima Casă este de 70.000 de euro. 

Gran Via construieşte 300 de noi apartamente şi ia în calcul rata la dezvoltator 

Un alt dezvoltator, Gran Via, va livra aproape 300 de noi apartamente în luna octombrie a acestui an, iar 55 de locuinţe au fost deja contractate, marea lor majoritate prin Prima Casă. Şi pentru că nu se ştie în ce direcţie o va lua Legea dării în plată, compania este în discuţii cu banca finanţatoare pentru un produs alternativ, conceput pentru momentul în care cumpărătorii nu vor mai putea accesa fondurile din programul Prima Casă. 

„Dacă se va aproba legea dării în plată, probabil că le vom oferi soluţii de finanţare alternative. Suntem în discuţii cu Libra Bank pentru a găsi o soluţie de finanţare diferită de ceea ce înseamnă un credit. Ne referim la rate la dezvoltator”, a spuns Antoanela Comşa, CEO Gran Via România.

Gran Via a mai implementat acest sistem de rată la dezvoltator pentru prima fază din proiectul Timişoara 58, construit pe o parte din terenul fostei fabrici Frigocom din Capitală. Acolo, 14 din cele 69 de apartamente vândute din prima fază sunt cu rată la dezvoltator. 

„Am fost flexibili în funcţie de valoare apartamentului, de cumpărător, de vârstă. Avansul minimim a fost de 15%, iar ratele se întind pe o perioadă de cel mult şase ani. Pot să vă spun că nu am avut nicio întârziere la plată, şi am avut clienţi care au plătit dinainte”, mai spune Antoanela Comşa.

La un apartament de trei camere,  la un preţ de 70.000 de euro, rata depăşeşte 800 de euro/lună, după achitarea unui avans de 15%. Rata la Prima Casă pentur un apartament nou, unde plafonul de garantare este de 70.000 de euro este în jur de 300 de euro. 

Cine îşi permite rata la dezvoltator 

Pentru apartamentele mai scumpe, rata la dezvoltator ajunge şi la 3.000 de euro, spune Andreea Comşa, managing director al Premier Estate Management, care are la vânzare apartamente din proiecte de lux, intrate anii trecuţi în insolvenţă. 

„La Asmita Gardens, ratele sunt pe trei ani şi avem clienţi care aleg această variantă. Clienţii noştri sunt oameni care îşi permit, care au salarii foarte mari şi care nu sunt neaparat interesaţi sa ia un credit. Chiar şi în cazul proiectelor cu locuinţe mai ieftine şi unde dezvoltatorii oferă o perioadă de şapte ani, tot înseamnă o pondere destul de mare şi nu e ca la Prima Casă, unde plăteşti o rată de 200 de euro pe lună”, spune Andreea Comşa. 

Dacă Legea dării în plată va duce la dispariţia programului Prima Casă, majoritatea celor care doresc să cumpere o locuinţă şi nu vor putea aduce un aport de 35% la accesarea unui credit, nu-şi vor putea permite nici rate la dezvoltator de cel puţin 800 de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai afectați păgubiți
Schimbări la plata daunei RCA pentru păgubiții din falimente tip City Insurance sau Euroins. Prioritate pentru cei mai ...
Despăgubirile din vătămări corporale și decese acoperite de RCA vor avea prioritate la plată în cazul în care asigurătorul șoferului vinovat este faliment, iar dauna va fi plătită, de......
Piața crypto a pierdut peste 400 de miliarde de dolari: Slothana încă are șanse să genereze profit
Piața crypto a pierdut peste 400 de miliarde de dolari: Slothana încă are șanse să genereze profit
Într-o altă seară de negocieri, marcată de evenimente tensionate și întunecate, prețul Bitcoin a căzut cu încă ...
După BYD și Chery, un alt producător chinez ar putea deschide o fabrică în Europa
După BYD și Chery, un alt producător chinez ar putea deschide o fabrică în Europa
La doar câteva săptămâni după ce BYD a anunțat oficial planul său de a construi o uzină în Ungaria și la câteva ...
TAROM și lecția sârbească de zbor cu arabii. Cum s-a redresat Air Serbia cu ajutor de la Etihad Airways în 10 ani
TAROM și lecția sârbească de zbor cu arabii. Cum s-a redresat Air Serbia cu ajutor de la Etihad Airways în 10 ani
Guvernanții încearcă pentru a doua oară atragerea unui investitor străin în TAROM, companie care zboară de aproape ...