Rata şomajului din iulie, de 5,29%, comparabilă cu cea din aceeaşi perioadă din 2005 şi 2006

Economica.net
20 08. 2013
someri_30070200

Cele mai mici rate ale şomajului, în luna iulie, începând din anul 2001, au fost înregistrate în anii 2007 şi 2008, când Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) raporta o rată de 3,8 la sută, respectiv aproximativ 340.000 de şomeri.

La polul opus, cele mai mari rate ale şomajului înregistrate în luna iulie au fost în anii 2002 şi 2001, când acestea au ajuns la 9,2 la sută, respectiv 8,3 la sută, ceea ce însemna că în România erau înregistraţi, oficial, 867.398 de şomeri, respectiv 798.319 în iulie 2001.

În luna iulie a acestui an, ANOFM a raportat 466.932 de şomeri înregistraţi oficial, adică o rată de 5,29 la sută, nivel comparabil cu anii 2005 şi 2006, când erau raportaţi 489.308 şomeri, respectiv 446.789 de persoane fără loc de muncă.

De la debutul crizei economice, cea mai mare rată a şomajului în luna iulie, de 7,4 la sută, a fost înregistrată în anul 2010, când erau raportaţi 679.495 şomeri, urmată de cea din 2009, de 6,3 la sută, adică 572.562 persoane fără loc de muncă.

În luna iulie din 2011 şi 2012, rata şomajului a fost sub cinci la sută, respectiv 4,8 şi 4,77 la sută.

Din anul 2001, de când ANOFM a început să înregistreze rata şomajului, cea mai mare valoare, de 13,5 la sută, a fost atinsă în februarie 2002, când în România erau înregistraţi oficial peste 1,2 milioane de şomeri.

Vârfuri ale ratei şomajului au mai fost înregistrate în ianuarie, februarie 2001 – 10,7 la sută, în februarie 2003 – 8,8 la sută şi în februarie, martie 2004, respectiv decembrie 2008, când rata şomajului a fost de 7,8 la sută.

În primele şapte luni ale anului 2013, cea mai mare rată a şomajului a fost în ianuarie, de 5,82 la sută.