Raţionalizare la vânzarea de carburanţi şi preţ mai mare pentru străini. Ce ţară din UE a luat aceste măsuri

Slovacia - Guvernul a decis miercuri să limiteze vânzările de carburanţi în benzinării în următoarele 30 de zile din cauza crizei energetice cu care se confruntă ţara şi care a fost amplificată de războiul din Iran, transmite dpa.
AGERPRES - J, 19 mart. 2026, 10:10
Raţionalizare la vânzarea de carburanţi şi preţ mai mare pentru străini. Ce ţară din UE a luat aceste măsuri

Măsura a fost decisă în şedinţa de guvern de miercuri, se va aplica cel mai probabil începând de joi, după publicarea în jurnalul oficial, şi, dacă va fi necesar, va putea fi prelungită, a indicat prim-ministrul Robert Fico, citat de TASR.

Ca măsură împotriva cumpărării din panică şi a turismului pentru carburanţi, fiecare autovehicul va putea fi alimentat la pompă cu motorină şi benzină în valoare maximă de 400 de euro, scrie Agerpres.

De asemenea, se interzice transportarea a mai mult de 10 litri cu canistre sau alte recipiente.

Guvernul a decis, de asemenea, să limiteze temporar exporturile de motorină.

În acelaşi timp, un preţ special pentru motorină, stabilit la preţul mediu din Austria, Cehia şi Polonia, se va aplica la benzinării pentru toate autovehiculele cu numere de înmatriculare străine.

Executivul vede în aceste măsuri o alternativă la creşterea drastică a preţurilor pentru consumatori.

Fico a amintit că guvernul a declarat anterior stare de urgenţă petrolieră din cauza necesităţii de a alimenta rafinăria Slovnaft cu ţiţei din rezerva de stat, în urma încetării livrării de petrol rusesc via Ucraina prin oleoductul Drujba de la sfârşitul lui ianuarie.

Aprovizionarea cu petrol a Slovaciei, la fel cu a Ungariei, a fost până acum dependentă în mare parte de acest oleoduct.

Bratislava şi Budapesta acuză Ucraina că împiedică în mod deliberat livrările de petrol şi refuză o inspecţie independentă a oleoductului.

În urma izbucnirii războiului în Iran, guvernul slovac convenise o plafonare voluntară a preţului cu rafinăria Slovnaft.

Drept rezultat, preţurile la carburanţi în Slovacia au crescut mai puţin decât în ţările vecine, declanşând un turism pentru combustibili dinspre Austria şi, mai ales, dinspre Polonia.

Fico a spus că zeci de staţii de benzină din nordul Slovaciei au rămas, practic, fără combustibili din cauza preţurilor mai mici comparativ cu cele din Polonia.

Potrivit lui Fico, guvernul a decis să ia măsuri restrictive sau chiar extreme. „Probabil că nu există o altă cale în situaţia în care dl (preşedinte ucrainean Volodimir) Zelenski ne ‘ajută’ în acest fel”, a afirmat el.

El a respins din nou criticile opoziţiei în ce priveşte preţul ridicat al carburanţilor, remarcând că Slovacia are cea mai ieftină motorină dintre toate cele patru state ale grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) şi semnificativ mai ieftină decât în Austria. „În ce priveşte benzina, sunt la acelaşi nivel de preţ ca în alte state V4, dar mai ieftin decât în Austria”, a adăugat el.

Fico a mai declarat că poziţia guvernului slovac la summitul UE care începe joi la Bruxelles rămâne neschimbată.

„Confirm că nu voi vota pentru partea de concluzii ale summitului referitoare la Ucraina. Până acum nu văd nicio disponibilitate de a include în această parte a concluziilor vreo referire la conducta de petrol Drujba sau la nevoia de a aborda această problemă”, a explicat el, adăugând că toate acestea sunt legate de împrumutul pentru Ucraina blocat în prezent de Ungaria.

Totodată, Fico a criticat absenţa unor reprezentanţi slovaci şi ungari în misiunea UE mandatată cu inspectarea oleoductului Drujba. „Dacă cineva vrea să trimită o delegaţie care să stabilească starea actuală a conductei Drujba cu excluderea reprezentanţilor Slovaciei şi Ungariei, considerăm că este o glumă proastă”, a adăugat premierul de la Bratislava.

Te-ar mai putea interesa și
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Armata americană a anunţat joi sosirea unui nou portavion în Orientul Mijlociu, care înlocuieşte portavionul USS Abraham Lincoln a cărui desfăşurare îndelungată pe mare a suscitat......
Țările europene unde traficul fluvial se desfăşoară cu dificultate din cauza secetei
Țările europene unde traficul fluvial se desfăşoară cu dificultate din cauza secetei
Nivelurile excepţional de scăzute ale râurilor europene, afectate de secetă şi de valurile de căldură record de la ...
HARTĂ Autostrada Unirii A8 se va continua pe teritoriul Republicii Moldova cu 125 de kilometri. Anunțul autorităților de peste Prut
HARTĂ Autostrada Unirii A8 se va continua pe teritoriul Republicii Moldova cu 125 de kilometri. Anunțul autorităților ...
Administrația Națională a Drumurilor din Republica Moldova anunță lansarea licitației pentru achiziționarea serviciilor ...
2.500 MW de capacitatăți noi de producție de energie și de stocare au fost instalate în România de la începutul anului. Urmează alți 2.000, cel puțin, până la sfârșitul anului
2.500 MW de capacitatăți noi de producție de energie și de stocare au fost instalate în România de la începutul anului. ...
Sistemul Electroenergetic Național (SEN) a depășit astăzi pragul de 2.500 MW de noi capacități de producție și stocare ...