Război comercial – Majorarea taxelor vamale impusă de SUA nu va duce la modificarea ratingului UE, anunţă Fitch
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/06/sua-ue-67584930495867-630x420.jpg)
Unul dintre analiştii de top ai Fitch, Ed Parker, a declarat pentru Reuters că taxele vamale de 15% anunţate de SUA la importurile din UE sunt în linie cu estimările agenţiei de evaluare financiară şi, prin urmare, „nu vor modifica semnificativ” previziunile economice, scrie Agerpres.
Cu toate acestea, taxele vamale de 15% reprezintă o creştere semnificativă faţă de nivelul de anul trecut, de 1,2%, atrage atenţia Parker.
Acesta a declarat: „Nu ne aşteptăm ca doar majorarea taxelor vamale să ducă la modificarea ratingului UE, dar s-ar putea adăuga presiunilor existente”.
În februarie, Fitch a confirmat ratingul de top „AAA” atribuit Uniunii Europene, cu perspectivă stabilă.