Război în Orientul Mijlociu: Cel puţin 30.000 de libanezi și-au părăsit locuințele, după avertismentul Israelului

Războiul din Orientul Mijlociu a dus la strămutarea a cel puţin 30.000 de persoane în Liban până în prezent, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), conform AFP.
AGERPRES - mar, 03 mart. 2026, 13:36
Război în Orientul Mijlociu: Cel puţin 30.000 de libanezi și-au părăsit locuințele, după avertismentul Israelului

„Sunt raportate strămutări semnificative ale populaţiei în anumite părţi din sudul Libanului, în Valea Bekaa (în estul Libanului – n.r.) şi în suburbiile sudice ale Beirutului, după ce Israelul a emis avertismente de evacuare pentru locuitorii a peste 53 de sate libaneze şi a efectuat atacuri aeriene intensive” în aceste „trei regiuni”, a declarat Babar Baloch, purtător de cuvânt al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), într-o conferinţă de presă la Geneva.

„Ieri (luni – n.r.), conform unor estimări prudente, aproape 30.000 de persoane au fost primite şi înregistrate în adăposturi colective. Multe altele au dormit în maşinile lor de-a lungul drumurilor”, a adăugat el.

Vorbind de la Cairo, Samer Abdel Jaber, director regional al Programului Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite, a declarat presei că numărul persoanelor strămutate „va creşte considerabil”.

De luni, Israelul desfăşoară o campanie masivă de bombardamente în Liban, susţinând că vizează Hezbollah, ca represalii pentru atacurile asupra teritoriului israelian.

Mişcarea şiită a promis să „confrunte” agresiunea americano-israeliană lansată împotriva Iranului după moartea, sâmbătă, a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ucis într-un atac la Teheran.

Hezbollah şi-a pus în aplicare ameninţările luni şi a anunţat că a lansat rachete şi drone asupra Israelului, deschizând un nou front în războiul care cuprinde Orientul Mijlociu.

„Libanul este prima ţară în care am început să intervenim ca răspuns la strămutarea populaţiei. Luni, guvernul a activat deschiderea adăposturilor, ceea ce ne-a determinat să distribuim mese calde şi mâncăruri preparate în aceste adăposturi pentru a sprijini persoanele strămutate”, a explicat Samer Abdel Jaber.

El a indicat că PAM este, de asemenea, îngrijorat de impactul războiului asupra transportului maritim şi aerian, „deoarece acest lucru va avea un impact direct asupra operaţiunilor noastre”, fie că este vorba de lanţurile de aprovizionare sau de mişcarea personalului umanitar.

În sudul Libanului, armata israeliană menţine cinci poziţii pe care le consideră strategice de-a lungul frontierei israeliano-libaneze, în urma armistiţiului care a pus capăt unui an de ostilităţi între Hezbollah şi Israel la 27 noiembrie 2024, în marja războiului din Fâşia Gaza.

Conform termenilor armistiţiului, mişcarea islamistă urma să îşi retragă şi să îşi destructureze arsenalul din regiunile libaneze de la sud de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri nord de graniţă. Cu toate acestea, Israelul acuză Hezbollah că încă îşi menţine prezenţa la sud de râu, încălcând armistiţiul.

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor....
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei în România
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei ...
Rata companiilor active date în judecată urcă de la 7% la 52% pe măsură ce cresc dimensiunile, potrivit unei analize ...
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri vor fi folosite pentru rachetele Patriot
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri ...
Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranşă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistenţă financiară ...
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom şi compania românească Simtel Team au încheiat un contract de proiectare, achiziţie şi construcţie (EPC) ...