Războiul dintre Apple şi Samsung pentru dominaţia mondială se decide în California

28 07. 2012
samsung_galaxy_tab_10_1_94032700

Apple şi Samsung vor tranşa, săptămâna viitoare, lupta pentru supremaţia mondială în tehnologia mobilă într-un tribunal federal din San Jose, California, în unul dintre cele mai mari procese privind furtul de tehnologie, relatează Reuters. Rezultatul procesului în care Samsung trebuie să răspundă acuzaţiilor de furt de tehnologie de la Apple are potenţialul să dea o lovitură decisivă unuia dintre cei doi giganţi.  Ambele firme cer compensaţii finaciare de miliarde una de la cealaltă. În plus, dacă pierde, Samsung şi-ar putea vedea smartphone-urile şi tabletele interzise la vânzare pe piaţa americană, una dintre cele mari mari din lume.

Aplle a dat Samsung în judecată, anul trecut, în San Jose acuzând compania coreeană că a folosit tehnologie de pe iPad şi iPhone pentru lansarea de produse similare. De atunci procesul a fost deschis în mai mult de 20 de ţări ale lumii.

Samsung este, acum, cel mai mare producător mondial de terminale mobile, peste Apple şi Nokia.