„Războiul gazelor”: Negocierile dintre Rusia şi Ucraina au fost amânate din cauza progreselor insuficiente

Economica.net
11 04. 2015
gaze_4344566532_61383200_64664700

‘Intenţionăm să organizăm această reuniune trilaterală în cursul lunii aprilie, dar mai trebuie soluţionate unele chestiuni tehnice’, a indicat un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

La rândul său, vice-preşedintele Comisiei Europene însărcinat cu problemele energetice, Maros Sefcovic, a declarat că o întâlnire la nivel de experţi se va desfăşura săptămâna viitoare la Bruxelles, pentru a pregăti terenul reuniunii trilaterale Rusia-Ucraina-Comisia Europeană.

Directorii companiilor rusă şi ucraineană de gaze, Gazprom şi Naftogaz, se vor afla marţi la Berlin, unde vor participa la un forum privind energia. Prezenţa lor în capitala germană a fost considerată o oportunitate pentru o nouă reuniune, dar complexitatea divergenţelor împiedică materializarea ei, menţionează AFP citând o sursă europeană.

Obiectivul negocierilor este găsirea unui acord între Kiev şi Moscova în vederea continuării livrărilor de gaze pentru Ucraina. După înlăturarea de la putere a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, în februarie anul trecut, Rusia a mărit preţul gazelor naturale furnizate Ucrainei. Dar autorităţile de la Kiev au refuzat atât plata noului preţ cât şi achitarea datoriilor acumulate pentru livrările anterioare, fapt care a condus în luna iunie la întreruperea furnizării gazelor, scrie Agerpres.

În urma medierii Comisiei Europene, cele două părţi au semnat în octombrie un acord provizoriu valabil până pe 31 martie 2015. Conform înţelegerii, livrările au fost reluate la un tarif diminuat, care, în urma corelării cu scăderea preţului petrolului, a ajuns la circa 250 de dolari pe mia de metri cubi, partea ucraineană angajându-se în schimb să plătească Gazpromului în două tranşe o datorie de 3,1 miliarde de dolari.

Guvernul ucrainean a anunţat luni că a convenit cu cel rus prelungirea acordului cu trei luni. Dar executivul de la Kiev doreşte ca acordul să fie extins pentru un an, solicitare împărtăşită de Uniunea Europeană, dar respinsă de Moscova, care consideră că termenii înţelegerii trebuie modificaţi.