Războiul gazelor: Rusia şi Ucraina nu au ajuns la un compromis privind preţul gazelor

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, nu a reuşit să obţină o scădere a preţului gazelor ruse livrate ţării sale, după o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, care a avut loc joi la Ialta, în Crimeea, relatează AFP.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 04:43
Războiul gazelor: Rusia şi Ucraina nu au ajuns la un compromis privind preţul gazelor

„Avem câteva dosare asupra cărora nu am ajuns la o înţelegere în acest moment”, a declarat Putin în timpul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Ucrainei.

El a evitat întrebarea privind condiţiile în care Rusia ar putea accepta să reducă preţul gazelor livrate către Ucraina, contractele existente rămânând în „vigoare”.

Preţul gazelor pentru Ucraina este comparabil cu cel aplicat altor ţări europene, a mai menţionat Putin. Kievul a obţinut deja în 2010 o scădere a acestui tarif, care i-a permis să economisească „opt miliarde de dolari”.

Cei doi preşedinţi, care s-au întâlnit la Palatul Livadia, fostă reşedinţă ţarilor ruşi ce a găzduit în 1945 celebra conferinţă la care au participat Roosevelt, Churchill şi Stalin, au declarat că vor continua neoficial discuţiile şi în timpul serii.

În 2010, Ianukovici a obţinut de la Moscova o reducere de 30 la sută la preţul gazelor, în schimbul prelungirii cu 25 de ani a acordului privind accesul flotei ruse din Marea Neagră la Sevastopol, în estul Crimeei.

Această decizia a provocat proteste în Ucraina, opoziţia calificând acest lucru drept „înaltă trădare”.

Guvernul de la Kiev consideră totuşi că preţul gazelor este prea mare, chiar şi după reducerea acordată, şi încearcă să convingă Rusia să îl reducă şi mai mult.

Moscova cere în schimb ca Ucraina să cedeze controlul sistemului său de gazoducte, sau să se îndepărteze de Uniunea Europeană pentru a se alătura uniunii vamale Rusia-Kazahstan-Belarus, lucru pe care Ucraina îl refuză.

Putin a mai declarat joi că Rusia nu are nici o intenţie de a „impune” Kievului aderare la această uniune vamală.

Mai multe controverse privind preţul pe care Ucraina îl plăteşte Rusiei pentru gaze au provocat în trecut o serie de crize care au dus la blocajul aprovizionării europene cu gaz deorece o mare parte este transportat prin teritoriul Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul asiatic mai aproape de un excedent comercial record în 2026, cu riscul de......
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul ...
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul aviz din țară pentru distribuția de aparate de marcat electronice fiscale
Danubius realizează prima achiziție și devine asociat unic al Milo Trading 2000, firma care a obținut obținut primul ...
Danubius, furnizor de soluții fiscale și tehnologii de plată, anunță achiziția integrală a părților sociale ale ...
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, ...