Războiul gazului: Gazprom ar putea depune o a doua plângere împotriva Naftogaz
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2012/02/gazprom_a_pierdut_batalia_cu_occidentul_pentru_pretul_la_gaze_2_31294000-633x420.jpg)
Ruşii de la Gazprom au depus deja luni la aceeaşi Curte Internaţională de Arbitraj o plângere ce vizează datoria Ucrainei pentru gaze, care ajunge la 4,5 miliarde de dolari.
La puţin timp după, şi ucrainenii de la Naftogaz au anunţat la rândul lor că depun o plângere la Curtea Internaţională de Arbitraj împotriva gigantului rus pentru un contencios de 6 miliarde de dolari reprezentând plăţi necorespunzătoare.
Dacă va fi depusă, cea de-a doua plângere a Gazprom ar viza o datorie de 18 miliarde de dolari a Naftogaz faţă de gigantul rus, a indicat Alexei Miller într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia 24.
În 2012 şi 2013, Naftogaz nu ar fi plătit pentru toată cantitatea de gaz livrată de Gaprom conform termenilor contractului stabilit, a adăugat Miller.
Negocierile de ultim moment cu mediere europeană de duminică seară de la Kiev în încercarea de a găsi un acord au eşuat, ceea ce a condus la decizia Rusiei de luni de a opri livrările de gaze spre Ucraina, punând în pericol aprovizionarea cu gaze în Europa.