Războiul Israelului contra Iranului „va avea loc în cele din urmă”

Războiul Israelului împotriva Iranului "va avea loc în cele din urmă", a declarat sâmbătă generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), afirmând că ţara sa este pregătită şi va distruge statul evreu, transmite AFP.
Economica.net - S, 22 sept. 2012, 12:45
Războiul Israelului contra Iranului

„Războiul va avea loc în cele din urmă, dar nu este sigur când şi unde”, a afirmat şeful armatei de elită a regimului islamic, citat de agenţiile Isna şi Fars.

„Această tumoare canceroasă ce este Israelul încearcă să lanseze un război împotriva noastră. Nu ştim însă când se va produce acesta. Ei (israelienii) consideră de acum războiul drept singurul mijloc de a ne înfrunta, dar sunt atât de proşti, încât stăpânii lor (Statele Unite) ar trebui să îi oprească”, a adăugat generalul Jafari.

„Dacă încep (agresiunea), îi va conduce la distrugere”, a mai spus acesta.

Israelul a ameninţat de mai multe ori că va ataca instalaţiile nucleare iraniene, dacă eforturile diplomatice nu vor reuşi să convingă Teheranul să pună capăt activităţilor sale nucleare sensibile.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...