Ministrul Transporturilor: Constructorii ne-au asigurat că Drumul Expres Craiova – Piteşti va fi gata înainte de termen

Primele două tronsoane ale Drumului Expres Craiova - Piteşti vor fi gata înainte de termen, a declarat marţi ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, aflat pe şantier alături de directorul general al CNAIR şi Ian Pearson, președintele Ford România.
Economica.net - mar, 02 iul. 2019, 12:06
Ministrul Transporturilor: Constructorii ne-au asigurat că Drumul Expres Craiova – Piteşti va fi gata înainte de termen

În cadrul vizitei de lucru au avut loc întâlniri cu constructorii celor două tronsoane ale drumului expres, ocazie ce a permis acestora să prezinte ultimele evoluții referitor la acest obiectiv de infrastructură.

Ministrul Răzvan Cuc a remarcat eforturile depuse de constructori pentru scurtarea perioadei de proiectare la cele două tronsoane ale Drumului Expres Craiova – Pitești.

„Astăzi, domnul Ian Pearson, președintele Ford România a răspuns invitației mele și am verificat împreună stadiul de realizare al Drumului expres Craiova – Pitești. După cum am mai precizat și cu ocazia vizitelor la alte obiective de infrastructură, suntem în situația în care nu ne mai permitem niciun fel de întârzieri, nicio extindere a termenelor de realizare a lucrărilor la astfel de obiective.

La acest obiectiv avem antreprenori care până în prezent au dat dovadă de seriozitate: faptul că au scurtat perioada pentru proiectare spune multe despre ei. De aceea avem toate elementele să credem că acest drum expres va fi gata înainte de termen. Vom răspunde astfel dorinței românilor dar și investitorilor străini. Domnul Pearson a participat la aceste discuții și toate aspectele au fost clarificate. Ceea ce noi am promis că vom realiza, sigur vom face și prin astfel de vizite mă voi asigura că lucrurile merg în direcția bună”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

Contractele pentru tronsoanele Drumului expres Craiova – Pitești au fost semnate în luna decembrie 2018.

Conform contractului, perioada de proiectare era de 12 luni, iar cea de execuție de 24 de luni, pentru fiecare tronson.
Pentru Tronsonul 2, care va fi construit în proximitatea localităților Balș și Slatina, Proiectul Tehnic a fost aprobat încă din luna februarie 2019, deci cu 10 luni mai devreme decât termenul contractual.

În prezent sunt în curs de finalizare documentele necesare aprobării Hotărârii de Guvern de expropriere, pentru ca amplasamentul șantierului să poată fi predat constructorului.

În plus, Constructorul a primit autorizații de construcție pe acele sectoare pe care terenurile sunt în proprietatea statului, încă din data de 21 mai 2019, respectiv 28 iunie 2019.

În cazul Tronsonului 1, perioada de proiectare a fost devansată, iar Proiectul Tehnic a fost aprobat în luna mai 2019. Si aici perioada de proiectare a fost redusă cu 6 luni, ceea ce a permis începerea mai devreme a unor lucrări pregătitoare.

De asemenea, constructorul a primit încă din data de 22 mai 2019 autorizație de construcție pe anumite sectoare pe care lucrează și în acest moment. Și aici, terenurile pe care se lucrează sunt în proprietate publică.

Această activitate va duce și aici la reducerea termenului de execuție și implicit la finalizarea mai devreme a tronsonului.

Pentru fluidizarea circulației în zona Balș, CNAIR va implementa un sistem de semaforizare inteligent care va fi finalizat în 20 iulie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul de 6 mld. USD al Toyota: mii de roboți umanoizi învață meserie de la angajați umani
Pariul de 6 mld. USD al Toyota: mii de roboți umanoizi învață meserie de la angajați umani
Japonezii de la Toyota au anunțat că vor automatiza puternic uzinele proprii din întreaga lume folosind mai bine de 6 miliarde de dolari pentru 400.000 de roboți dotați cu inteligență......
Ce se întâmplă cu leul şi petrolul în această dimineaţă, după ce ieri euro a atins cea mai mare valoare din ultimele patru luni şi jumătate – ştiri financiare şi curs valutar interbancar 22 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul şi petrolul în această dimineaţă, după ce ieri euro a atins cea mai mare valoare din ultimele ...
Curs valutar interbancar. Euro începe ziua în jurul valorii de 5,2640 lei/euro, aproape de cursul anunţat ieri de BNR, ...
Cehia reduce accizele, plafonează prețurile la carburanți și pune o taxă suplimentară pe rafinare
Cehia reduce accizele, plafonează prețurile la carburanți și pune o taxă suplimentară pe rafinare
Guvernul ceh va reintroduce plafonarea prețurilor la benzină și motorină începând cu 1 octombrie și va taxa rafinăriile ...
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Ce spune Nicușor Dan despre reţinerea lui Călin Georgescu
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni seară, la New York, pe tema reţinerii fostului candidat la preşedinţie Călin ...