Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reţinut pentru complicitate la dare de mită

Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la dare de mită.
AGERPRES - mar, 16 dec. 2025, 17:27
Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, reţinut pentru complicitate la dare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de joi, faţă de B.D.C., administrator al unei societăţi comerciale, şi C.R.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în cursul lunii septembrie, Regia Autonomă Registrul Auto Român a declanşat o procedură de achiziţie publică în valoare de aproximativ 23.000.000 lei cu TVA, ce are ca obiect asigurarea mentenanţei echipamentelor de verificare şi diagnosticare tehnică a vehiculelor.

„În perioada septembrie – noiembrie, inculpatul B.D.C., beneficiind şi de ajutorul inculpatului C.R.A., i-ar fi promis directorului general (martor în cauză) din cadrul Registrului Auto Român, cu titlu de mită, un procent de 6% din valoarea totală a acordului-cadru menţionat anterior, ce urma să fie reînnoit între instituţia publică şi societatea al cărei administrator este primul inculpat”, menţionează anchetatorii.

Conform DNA, cei doi ar fi promis suma respectivă în cadrul mai multor întâlniri sau convorbiri avute cu directorul general al RAR, pentru ca acesta să efectueze demersurile necesare pentru desemnarea preferenţială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse de către participanţii la procedura de achiziţie publică, precum şi pentru semnarea contractului respectiv cu firma administrată de B.D.C., într-un timp cât mai scurt.

„Inculpatul B.D.C. ar fi promis directorului general RAR că suma respectivă de bani îi va fi remisă, în tranşe, la intervale de timp de aproximativ 3-5 luni, prima tranşă urmând să fie în perioada premergătoare sărbătorii Crăciunului”, arată procurorii anticorupţie.

Miercuri, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează DNA

Te-ar mai putea interesa și
Norvegia atacă petrolul şi gazele din Arctica, indiferent de poziţia UE
Norvegia atacă petrolul şi gazele din Arctica, indiferent de poziţia UE
Norvegia va continua să îşi dezvolte resursele de petrol şi gaze din Marea Barents, indiferent de sprijinul exprimat de Uniunea Europenă pentru un moratoriu asupra aprovizionării cu......
Prăbuşire pentru gigantul DN Agrar. Cel mai mare producător de lapte din Europa şi din România, scădere de 49% a profitului net în primele şase luni din 2026
Prăbuşire pentru gigantul DN Agrar. Cel mai mare producător de lapte din Europa şi din România, scădere de 49% a profitului ...
DN AGRAR Group a înregistrat un profit net de 13,7 milioane de lei în primul semestru din 2026, în scădere cu 49% faţă ...
Ce spune Sindicatul Naţional Meridian despre legea salarizării
Ce spune Sindicatul Naţional Meridian despre legea salarizării
Reprezentanţii Sindicatului Naţional Meridian resping noua formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit ...
Coreea de Nord continuă pregătirile pentru o nouă desfăşurare de trupe în Rusia, anunţă autoritățile de la Seul
Coreea de Nord continuă pregătirile pentru o nouă desfăşurare de trupe în Rusia, anunţă autoritățile de la Seul
Coreea de Nord continuă pregătirile pentru o nouă desfăşurare de trupe în Rusia, a anunţat Ministerul Apărării sud-coreean, ...