Răzvan Găvăneanu, unul dintre acţionarii importanţi ai SIF Transilvania, a intrat în CA al SIF-ului

Răzvan Găvăneanu, unul dintre acţionarii importanţi ai SIF Transilvania (SIF3), a fost numit vineri membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare, pe un loc eliberat în urma demisiei unuia dintre adminstratori.
Economica.net - vin, 16 nov. 2012, 16:50
Răzvan Găvăneanu, unul dintre acţionarii importanţi ai SIF Transilvania, a intrat în CA al SIF-ului

Găvăneanu ar urma să preia mandatul la 1 decembrie, în aceeaşi zi urmând să îşi producă efectele şi demisia lui Valentin Raţă din CA, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de SIF Transilvania Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Numirea lui Găvăneanu trebuie să fie avizată şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), iar mandatul său va fi valabil până la prima AGA, când ar putea primi un nou mandat sau va fi înlocuit.

Răzvan Găvăneanu este fiul omului de afaceri Corneliu Gavaneanu, care are in proprietate Metaltrade şi porturile Docuri şi Bazinul Nou din Galaţi.

Răzvan Găvăneanu este unul dintre acţionarii importanţi ai SIF Transilvania şi deţine aproximativ 2% – 3% din acţiuni, potrivit unor surse din piaţa de capital.

Contactat de MEDIAFAX, preşedintele CA şi directorul general al SIF Transilvania, Mihai Fercală, a declarat că Găvăneanu este agajat la SIF Transilvania din această vară, fiind expert financiar în cadrul departamentului de tranzacţionare.

Totodată, el a menţionat că SIF Transilvania nu are investiţii în nicio firmă controlată de familia Găvăneanu.

Mandatul Consiliului de Administraţie al SIF Transilvania va expira în primăvara anului viitor, astfel că acţionarii ar urma să aleagă administratorii în AGA de bilanţ, care de regulă are loc în luna aprilie.

Găvăneanu îl va înlocui în CA pe Valentin Raţă, care a fost administrator al SIF Transilvania încă din 2001.

Aceasta este a treia schimbare în conducerea unei SIF realizată în acest an, după ce în luna iulie a fost schimbat Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia, iar la finele lunii octombrie Ioan Cuzman a anunţat că de la 1 decembrie se va retrage din funcţia de preşedinte CA – director general al SIF Banat-Crişana.

Dacă în cazul SIF Muntenia, disputa dintre Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor şi Muntenia Invest pentru revocarea administratorului a ajuns în instanţă, în cazul SIF Banat-Crişana schimbarea se realizează fără efecte vizibile în exterior.

Schimbările în conducerile celor cinci SIF-uri au devenit aproape inevitabile după majorarea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din capital, astfel că investitorii pot avea un cuvânt mai greu în AGA.

SIF Transilvania (SIF3) a obţinut în luna octombrie un câştig de 25,1 milioane lei, vânzând o parte din participaţii, astfel că profitul din primele zece luni a urcat la 221 milioane lei (49,7 milioane euro), depăşind deja câştigul record de anul trecut, de 207,7 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piaţă globală a metalelor preţioase, după declinul recent al cotaţiilor,......
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ...
Perspectivele economiei româneşti pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna ...
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al grupului
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei Rijeka din Croația. Unitatea va putea rafina de acum țițeiuri mai grele
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei ...
Compania croată INA, parte a grupului maghiar MOL, anunță că proiectul de modernizare a Rafinăriei Rijeka a atins o ...