Răzvan Lucescu recunoaşte meritul jucătorilor de la Pandurii Târgu Jiu

Tehnicianul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat după înfrângerea, cu scorul de 3-0, din meciul din deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, că gazdele au meritat victoria şi i-au depăşit pe rapidişti la toate duelurile unu contra unu, informează Mediafax.
Economica.net - S, 26 nov. 2011, 18:02

„Cuvinte multe nu sunt de spus, e un 3-0 indiscutabil primit de la o echipă Pandurii care a meritat victoria. A avut o atitudine corectă de presing agresiv în sens pozitiv, a ştiut să gestioneze foarte bine momentul primului gol, lucru care pe noi ne-a destabilizat şi nu am avut forţa să reacţionam ca data trecută. Ei au insistat şi ne-au supus unei presiuni mari, iar victoria lor este categorică şi absolut meritată. Este de avut o discuţie foarte serioasă cu grupul în general şi întoarsă acea atitudine pe care am văzut-o la ultimele jocuri în una corectă, cu o motivaţie şi cu spirit de luptă. Pentru că astăzi au dispărut pur şi simplu spiritul de luptă şi dorinţa de a întoarce rezultatul. Toate contactele individuale au fost ale adversarului şi cu uşurinţă am fost depăşiţi în toate duelurile unu contra unu”, a spus Lucescu.

Răzvan Lucescu consideră că Rapid a avut un început de joc bun. „Din punctul meu de vedere am avut un început de joc destul de bun până la acel moment când am făcut o greşeală şi am pierdut mingea la centrul terenului şi nu ne-am repliat cum ar fi trebuit. Şi asta constat că se întâmplă a doua oară în decurs de cinci zile şi nu am mai avut acea rapiditate în a ne întoarce şi de a ne bloca adversarii s-a ajuns la acel fault de 11 metri, iar de acolo pentru noi a fost doar un joc în cădere liberă, iar pe Pandurii i-a dus la acel 3-0 absolut meritat”, a menţionat el.

Lucescu a precizat că jocul a fost caracterizat de o echipă foarte bună, Pandurii, şi de o echipă care a jucat slab, Rapid. „Nu pot comenta decât accidentarea lui Herea care nu a fost sancţionată nici măcar cu un cartonaş galben. În rest se întâmplă să mai fie greşeli de arbitraj normale, le acceptăm, suntem oameni. O dată s-a greşit în favoarea ta altă dată a adversarului, dar nu acesta e ceea ce caracterizează jocul. Nu cred că e vorba de lipsa de pregătire fizică pentru că şi la 3-0 s-a alergat cred mai degrabă că este vorba de o oboseală mentală care s-a acumulat şi ca urmare a jocurilor disputate dar şi ca urmare a presiunii cauzate de lupta pentru campionat şi pe toate cele trei fronturi. Este o constatare, nu este un alibi sau o scuză, pentru că nimeni nu se gândeşte să fie la o echipă şi să facă doar act de prezenţă acolo”, a mai spus el.

Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Vranjes ’15 (penalti) şi Batin ’34, ’65.

În minutul 57, antrenorul Răzvan Lucescu a fost trimis în tribună.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...