Premieră: RCS&RDS a intrat în liga mare a furnizorilor de curent

13 07. 2016
reprezentantii_rcs_rds_recunosc_ca_i_au_dat_bani_lui_dragomir_pe_persoana_juridica_94694_1_73080500

În ianuarie 2016, RCS&RDS a înregistrat o cotă de piaţă de 2,38% pe partea de furnizare de energie electrică pentru clienţii finali, potrivit datelor ANRE, ultimele disponibile. Cu alte cuvinte, 2,38% din tot curentul consumat în România de toţi consumatorii casnici şi industriali în luna ianuarie a venit de la RCS&RDS. O premieră pentru operatorul telecom controlat de discretul om de afaceri Zoltan Teszari, care până acum nu apărea în statisticile de piaţă ale ANRE, fiind doar unul dintre cei trecuţi la gramădă în categoria „alţi furnizori ale căror cote de piaţă individuale sunt sub 1%”.

RCS&RDS stă şi mai bine pe piaţa concurenţială, adică cea a consumatorilor care îşi negociază liber contractul cu furnizorii, din care este scos consumul casnicilor care primesc energie electrică la preţ reglementat de stat, de la furnizorii de ultimă instanţă. Pe această piaţă, RCS&RDS a avut o cotă de 3,52% în ianuarie, şi este din nou, o premieră: până acum, nu apărarea în rapoartele de monitorizare ale ANRE, fiind trecut la categoria „şi alţii”, cu o cotă de sub 1% din piaţă.
Pe piaţa concurenţială, RCS&RDS a depăşit mai mulţi furnizori privaţi consacraţi, cum ar fi RWE, EFT Furnizare sau Alpiq Romindustries, aşa cum puteţi vedea în tabelul de mai jos.

RCS&RDS este un jucător relativ nou pe piaţa de energie electrică, obţinând licenţa de fiurnizare la finalul lui 2013. Din decembrie 2014 este activ pe piaţa OPCOM, a tranzacţiilor cu energie pe piaţa liberă şi, potrivit unei centralizări realizate de hotnews.ro în ianuarie 2016, în doar un an a reuşit să câştige 100 de contracte de furnizare de energie, scoase la licitaţie de entităţi de stat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Astfel, RCS&RDS a ajuns să furnizeze energie către BNR, Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării şi mai multe primării din ţară, venind cu preţuri mai mici.

Compania, care este şi producător de energie regenerabilă, a încercat să construiască propria sa reţea de distribuţie de energie electrică, în două zone din ţară, dar demersul a fost refuzat de ANRE, pe motiv că legislaţia nu permite o reţea de distribuţie alternativă. Compania telecom a dat în judecată ANRE.

RCS&RDS a intrat şi pe piaţa furnizării de energie electrică pentru populaţie, dat fiind că, potrivit legii, toţi consumatorii casnici de energie electrică au dreptul, mai nou, să schimbe furnizorul de energie electrică. Prin serviciul Digi Energy, RCS&RDS are o ofertă de preţ cu circa 10% mai bună, cel puţin pentru zona Bucureşti-Ilfov, faţă de preţul furnizorului Enel, care livrează energie gospodăriilor la preţ reglementat de stat.