Reabilitarea căii ferate care leagă Muntenia de Banat, blocată în contestaţii. De ce nu se face studiul de fezabilitate

10 09. 2018
linie_ferata_59048100

CFR SA a anunţat în ianuarie 2017 că spaniolii de la Accion Ingenieria au câştigat licitaţia privind realizarea Studiului de Fezabilitate pentru reabilitarea căii ferate Craiova – Caransebeş, dar nu a semnat nici până acum contractul respectiv.

Licitaţia lansată în aprilie 2016 apare încă în desfăşurare, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Şi asta pentru că după mai multe runde de contestaţii iniţiate de italienii de la Italfer, CFR SA a fost obligată atât de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) cât şi de către instanţă să constate neconformitatea ofertei spaniolilor.

Mai mult, în urma contestaţiilor, CFR SA trebuie să stabilească alt câştigător din rândul ofertelor admisibile. 

Studiul de fezabilitate va sta la baza lucrărilor de reabilitare a liniei Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş la standardele impuse pentru coridoarele europene.

Obiectivul general al proiectului este modernizarea liniei ca linie dublă electrificată în sistem de alimentare de 25 kV, controlată de un sistem care sa asigure cerințele de interoperabilitate specificate în normele STI, creşterea vitezei de circulaţie la 120 – 160 km/h pentru trenurile de călători și 100 – 120 km/h pentru trenurile de marfă, introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nevel II şi GSM-R), lucrări civile în staţii şi creşterea capacităţii de tranzit naţional şi internaţional.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile CEF, în proporţie de 85% şi 15% fonduri de la bugetul de stat, iar valoarea totală estimată a contractului este de 41.924.000 lei (fără TVA).

Secţiunea de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, inclusă în programul de modernizare a tronsonului feroviar Arad – Timişoara – Caransebeş – Craiova – Calafat, este parte componentă a Coridorului Orient/Est-Mediteranean (IV – ramura sudică).