Reacție la genocidul din Gaza. Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, își vinde acțiunile pe care le deține la 11 companii israeliene

Fondul suveran al Norvegiei, cel mai important din lume, a anunţat luni că îşi vinde acţiunile la 11 companii israeliene după ce au apărut informaţii despre participaţia sa la un producător israelian de motoare pentru avioane de vânătoare, în plină război în Fâşia Gaza, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 aug. 2025, 21:10
Reacție la genocidul din Gaza. Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, își vinde acțiunile pe care le deține la 11 companii israeliene

„Aceste măsuri au fost luate ca răspuns la circumstanţe extraordinare. Situaţia din Gaza reprezintă o gravă criză umanitară. Suntem investitori în companii care îşi desfăşoară activitatea într-o ţară aflată în război, iar condiţiile din Cisiordania şi Gaza s-au degradat recent”, a declarat directorul fondului, Nicolai Tangen, citat într-un comunicat.

Fondul suveran al Norvegiei, cunoscut şi sub denumirea de fond petrolier deoarece este alimentat de veniturile considerabile din exporturile de petrol şi gaz ale ţării, are active de aproximativ 1.900 de miliarde de dolari (1.646 de miliarde de euro), cu investiţii distribuite în întreaga lume.

Ziarul norvegian Aftenposten a dezvăluit pe 4 iunie că acest fond a investit în compania israeliană Bet Shemesh Engines Holdings, care fabrică piese pentru motoarele utilizate la avioanele de vânătoare israeliene.

Tangen a confirmat pe 5 iunie că fondul a achiziţionat o participaţie în cadrul companiei în 2023, o investiţie crescută după începutul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza.

Prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre a reacţionat imediat, cerând ministrului său de Finanţe, Jens Stoltenberg, să ia legătura cu Banca Centrală a ţării, Norges Bank, care administrează fondul.

Ministerul Finanţelor a solicitat băncii să „revizuiască implementarea mandatului de gestionare a fondului, investiţiile sale în companii israeliene şi să propună măsurile noi pe care le consideră necesare”, a subliniat banca.

La sfârşitul primului semestru, fondul deţinea acţiuni la 61 de companii israeliene. Dintre acestea, 11 companii nu făceau parte din „indicele de referinţă” al ministerului, care măsoară performanţele economice ale fondului suveran.

Săptămâna trecută a fost luată de decizia ca „toate investiţiile în companii israeliene care nu fac parte din indicele de referinţă să fie vândute cât mai curând posibil”, a precizat Norges Bank Investment Management într-un comunicat.

Fondul a declarat, de asemenea, că „acordă de multă vreme o atenţie deosebită companiilor asociate cu războaiele şi conflictele”. „Din 2020, am contactat peste 60 de companii pentru a ridica această problemă. Dintre acestea, 39 de dialoguri au privit Cisiordania şi Gaza”, a asigurat el.

Urmărirea companiilor israeliene a fost intensificată în toamna anului 2024. „Prin urmare, ne-am vândut investiţiile în mai multe companii israeliene”, a afirmat Fondul suveran al Norvegiei.

Te-ar mai putea interesa și
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara Basarab/ Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,......
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende, timp un an, tarifele vamale pentru principalele îngrăşăminte ...
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă București a primit licența
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă ...
DRI, divizia UE de energie regenerabilă a DTEK, a primit licența de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești ...