Investitorii: Succesorul lui Boc trebuie să-şi înceapă treaba repede, transparent şi convingător

România ar putea fi sancţionată pentru eventuala instabilitate politică, dacă demisia premierului Emil lui Boc va lăsa loc la mai mult decât de o remaniere  a Guvernului, care îl include şi pe premier. Altfel, nu va avea efecte economice relevante, potrivit reprezentanţilor investitorilor străini şi profesioniştilor din domeniul investiţiilor. Cu o condiţie: ca măcar până la alegeri să nu se schimbe proiectele economice deja declanşate.
Adrian N. Ionescu - lun, 06 feb. 2012, 10:25

„Schimbarea premierului şi a Guvernului în general provoacă o perioadă de incertitudini, care este de obicei sancţionată de investitori, pentru că amână cu multe luni luarea sau măsurilor pe care economia le cere, sau aplicarea măsurilor deja decise. Ar putea fi cu atât mai rău, cu cât 2012 este deja un an electoral. Oricum clarificările privind programele guvernului de după alegeri  vor dura ceva timp. Dacă clarificările ar începe încă de pe acum, ar însemna că se pierde şi mai mult timp“, crede Cristian Fäder, directorul pentru Romania al companiei olandezede investiţii Middle Europe Investments (MEI).

 

Efectele economice importante se vor vedea abia după alegeri, a adăugat Cristian Fäder, care administrează fondul Roemenie en Bulgarije Fund, cu active de circa 20 de milioane de euro

 

Pe de altă parte, demisia premierului Boc „este binevenită. Era nevoie de forţe proasptete, chiar dacă vor avea aceeaşi culoare politică. Iar piaţa nu va suferi decât cel mult două luni de întârziere a celei mai apropiate oferte publice de acţiuni, a Transelectrica“, spune Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest, care contează şi el pe păstrarea coaliţie actuale de la putere.

 

„Indiferent cine îi va lua locul, va trebui să aibă o viziune clară şi transparentă despre ce vrea să facă. În general investitorii nu reacţionează bine la imprevizibil. Este drept, însă, demisia premierului nu este o surpriză mare, iar scăderile de la bursă erau deja în cărţi, din cauza circumstanţelor externe“, observă Valerian Ionescu şeful departamentului de tranzacţii pe piaţa de capital de la BCR.

Azi dimineaţă premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia. Premier interminar a fost desemnat fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 – 2026, şi precizează că, pe baza cheltuielilor liniare din primele......
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Starul francez Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa de baschet San Antonio Spurs, cu o durată de cinci ani ...
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul într-un singur an
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul ...
Prețurile apartamentelor din București au continuat să crească și în ultimul an, iar față de iunie 2025, prețurile ...