Reactoarele nucleare mici modulare au primit avizul autorităților din SUA. Ce spune șeful Nuclearelectrica despre amplasarea lor în România

Tehnologia reactoarelor nucleare  mici modulare a primit de o lună aprobarea autorităților americane și poate intra în exploatare comercială. Oficialii Nuclearelectrica, companie care este și ea interesată de această tehnologie, spune că o studiază, dar încă este prea devreme să spună când și dacă o va introduce în România.
Mihai Nicuţ - J, 01 oct. 2020, 18:29
Reactoarele nucleare mici modulare au primit avizul autorităților din SUA. Ce spune șeful Nuclearelectrica despre amplasarea lor în România

Comisia de Reglementare în domeniul Nuclear din SUA și-a dat acordul final pentru proiectul reactoarelor modulare mici (SMR), tehnologie dezvoltata de compania americană NuScale, la finalul lunii august. “Aceasta este o etapa importanta nu doar pentru NuScale, ci și pentru întregul sector nuclear din SUA și alte tehnologii nucleare avansate care vor urma”, a declarat cu acea ocazie John Hopkins, Președinte și CEO NuScale. Cei de la NuScale au declarat că „vor continua sa mentina acest avânt puternic al programului pentru comercializarea tehnologiei SMR, inclusiv dezvoltarea lanțului de aprovizionare, proiectare standard centrală, planificarea activitatilor de livrare și planuri de pornire și punere în funcțiune”.

SN Nuclearelectrica SA, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a anunţat în martie 2019 că a semnat un Memorandum de Înţelegere cu NuScale Power în vederea realizării unui schimb de informaţii tehnice şi economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale. Scopul acestui memorandum este evaluarea dezvoltării, autorizării şi construcţiei reactoarelor modulare mici (SMR) ca o potenţială soluţie pe termen lung pentru România.

În condițiile în care acordul final al autorităților americane presupune de fapt posibilitatea de a se începe exploatarea comercială a acestor SMR, l-am întrebat de directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, dacă acordul autoritățilot americane va infuența strategia investițională viitoare a companiei, în sensul instalării acestor reactoare în viitor și în România.

Iată ce ne-a declarat Cosmin Ghiță:

“Memorandumul de Ințelegere semnat în anul 2019 între SNN și NuScale este unul neangajant și are în vedere realizarea unui schimb de informații tehnice și economice cu privire la tehnologia nucleară inovatoare dezvoltată de NuScale. SNN a avut în vedere posibilitatea interacțiunii directe cu NuScale pentru evaluarea dezvoltării și construcției reactoarelor modulare mici. Aceste noi tehnologii, conform trendului internațional, vor completa pe termen lung actualele generații de reactoare nucleare, iar SNN a avut în vedere obținerea acestei expertize încă de la început.

Deși licențiate deja în SUA, acestea necesită testare și intrarea în exploatare comercială, etape de durată, realizate tot de Statele Unite. Potențiala utilizare și dezvoltare a acestei tehnologii în România necesită o perioada de exploatare comerciala în SUA și/sau în alte state interesate de tehnologia SMR.

În acest moment, nu se poate avansa un orizont de timp, dar cu siguranță  vorbim de o perioadă lungă, așadar interesul pur tehnologic al SNN în SMR-uri nu influențează în niciun fel strategia actuala de investiții”

NuScale dezvoltă o centrală nucleara pe bază de reactoare modulare cu apă ușoară pentru a furniza electricitate, energie termica, desalinizare. Proiectul inovator al reactorului mic modular (SMR) are la bază o construcție modulară integral fabricată de NuScale capabila să genereze 60 MW de electricitate utilizand o versiune sigura, redusă ca dimensiune și scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apa sub presiune. Proiectul scalabil al NuScale presupune ca o centrala nucleara să poate acomoda până la 12 astfel de module individuale, care oferă beneficiile unei tehnologii fără emisii de carbon și reduce angajamentele financiare asociate unei centrale nucleare cu o capacitate de ordinul gigawaților. SMR mai au și un alt avantaj, anume al amplasamentului, ele putând fi puse și în locuri unde nu poate funcționa o centrală nucleară clasică de mare capacitate.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...