Reactorul 1 de la Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional duminică seara după realizarea activităţilor de ajustare, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat transmis luni Bursei de la Bucureşti.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 12:50
Reactorul 1 de la Cernavodă a fost reconectat la Sistemul Energetic Naţional

„SN Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional în seara zilei de 16 octombrie 2022 după realizarea activităţilor de ajustare. Reamintim că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat, în dimineaţa zilei de 16 octombrie 2022, pentru realizarea unor activităţi de ajustare a unor parametri şi limite de protecţie ale generatorului electric”, precizează sursa citată.

Potrivit Nuclearelectrica, oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă şi realizarea activităţilor de ajustare s-au realizat conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii, oprirea fiind necesară pentru a permite personalului centralei să realizeze activităţile de ajustare, scrie Agerpres.

„Desfăşurarea activităţilor de ajustare nu a avut impact asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei”, se mai arată în documentul transmis BVB.

Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, contribuie cu aproximativ 20% energie nucleară la producţia totală de energie, prin exploatarea celor două unităţi Candu, Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. În acelaşi timp, Nuclearelectrica contribuie cu 33% la producţia totală de energie fără emisii de CO2 din România.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...