Real Madrid vrea să împrumute 370 milioane de euro de pe piaţa privată

26 10. 2023
Real Madrid

Cel mai de succes club de fotbal european a decis să strângă bani prin emiterea de datorii private, care vor fi rambursate cu fonduri din vânzarea de bilete, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Pieţele de datorii private, care oferă mai multă confidenţialitate decât vânzările de datorii publice şi sunt mai puţin sensibile la schimbarea sentimentului investitorilor, au devenit o sursă utilă de finanţare pentru marile cluburi europene de fotbal în ultimii ani.

Rivalul FC Barcelona a împrumutat 1,5 miliarde de euro de la investitori privaţi pentru a-şi finanţa modernizarea propriului stadion în timp ce clubul englez Chelsea FC a strâns 500 de milioane de lire sterline de la fondul american Ares Management Corp.

Real Madrid, care a câştigat de 14 ori Liga Campionilor, a emis datorii de mai multe ori începând din 2019 pentru a plăti pentru modernizarea stadionului. Deoarece Real Madrid este deţinut de membri clubului, împrumuturile trebuie aprobate de Adunarea Generală. Cubul din Madrid ar putea decide chiar astăzi când va fi organizată o astfel de Adunare Generală.