Espasa, Auchan: Preţurile sunt cu 27% mai mici decât la Real. Care este explicaţia

Retailerul francez Auchan a deschis, sub sigla proprie, ultimul magazin Real dintre cele 20 preluate în 2012 de la grupul german de retail Metro. A ajuns astfel oficial la un lanţ de 31 de magazine şi un business de peste 4,5 miliarde de lei. Preţurile sunt cu 27% mai mici pentru că "vând la bucată".
Economica.net - vin, 11 apr. 2014, 16:08
Espasa, Auchan: Preţurile sunt cu 27% mai mici decât la Real. Care este explicaţia

Retailerul francez Auchan a deschis sâmbătă, ora 8:00, în cadrul Afi Cotroceni, ultimul magazin Real dintre cele 20 pe care le-a preluat în 2012 de la grupul german Metro. Retailerul finalizează astfel procesul de rebranding, la mai puţin de 6 luni de la redeschiderea primei unităţi Real, cea din Theodor Pallady, Bucureşti. 

Ce se schimbă

Potrivit oficialilor Auchan, una dintre cele mai importante schimbări în urma rebrandingului se referă la preţurile produselor din magazine, care sunt în medie cu 27% mai mici decât cele din fostele Real. Aceasta pentru că, spune Patrick Espasa, managerul Aucvhan România, conceptul Auchan presupune oferirea mai multor produse în cantităţi limitate. „Politica noastră de discount generalizat prespune că oferim clienţilor posibilitatea de a cumpăra cantitatea minimă dintr-un produs. Spre exemplu, la Auchan poţi cumpăra gogoşi la bucată, în timp ce alţi retaileri vând în ambalaje de câte 12. Cumpărând în cantităţi mari clienţii imobilizează anumite sume de bani şi astfel nu îşi mai pot permite să cumpere şi alte produse”, a explicat Espasa. Acesta mizează o creştere de 30% a numărului de clienţi în 2015, dar şi o majorare a cifrei de afaceri. „Dacă preţul de vânzare a scăzut în medie cu 27%, aceasta înseamnă un plus de 27% de clienţi şi de acrticole vândute pengtru a avea aceeaşi cifră de afaceri. Estimăm o creştere cu 30% a numărului de  clienţi în 2015 şi sperăm ca şi cifra de afaceri să progreseze”, a mai declarat Espasa. 

Auchan are în momentul de faţă 70,5 milioane de clienţi anual.

După preluarea magazinelor Real, Auchan a ajuns la peste 200 de furnizori locali, din care 130 sunt noi. În total, retailerul lucrează cu 1200 de furnizori, iar 90% din cifra de afaceri a companie este generată de producătorii locali.De asemenea, faţă de vechile magazione Real, Auchan a listat în jur de 9.500 de referinţe noi. Retailerul are în jur de 400 de produse marcă proprie fabricate de producători români, din 2.500 câte sunt în total şi speră ca până la finele anului să ajungă la 800 de branduri proprii făcute în România. Totodată, pe rafturile Auchan există 45 de produse bio româneşti.

Politica de discount generalizat practicată de Auchan mai presupune şi peste 700 de produse alimentare şi nealimentare vândute vrac şi numeroase variante de condiţionare mică şi vânzarea la bucată.

Grupul Auchan a cumpărat pe data de 30 noiembrie 2012,  de la Metro Group, hipermarketurile Real din Europa Centrală şi de Est, printre care şi pe cele din România, pentru 1,1 miliarde de euro. Retailerul a preluat astfel activităţile operaţionale şi activele imobiliare corespondente ale filialelor Metro Group din Polonia, România,Rusia şi Ucraina, în total 95 de hipermaraketuri mşi 13 galerii comerciale.  În România, compania a cumpărat 20 din cele 24 magazine Real, astfel că restul magazinelor (cele din Arad, Constanţa Nord, Suceava şi Oradea Episcopiei).  

Pe plan local,  tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie 2013, ca urmare a validării primite din partea Consiliului Concurentei din România la sfârsitul lunii iulie. În noua sa dimensiune, lanţul francezilor ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 m2, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe. Compania devine, astfel, unul din primii cinci cei mai mari angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ, ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

Pe 7 noiembrie 2006 a fost deschis primul hipermarket Auchan, la București, în cartierul Titan. În următorii ani, alte 10 magazine și-au deschis porțile în cele mai mari orașe din România.

De altfel, integrând şi Polonia, Grupul Auchan a finalizat pe 6 februarie 2014 achiziția hipermarketurilor Real în Europa de Est. Cu cele 57 de hipermarketuri poloneze suplimentare, Auchan ajunge la 85 de hipermarketuri în aceastã țarã (deschiderea celui de-al 86-lea hipermarket este prevazutã pentru luna martie a anului curent la Lublin) și la un numar de 22.000 de angajați, dupã primirea celor 11.000 de noi salariați ex-Real.

Al 11-lea grup de distribuţie din lume, Grupul Auchan este prezent în 15 ţări şi are 302 500 colaboratori. Este organizat pe 5 mari divizii: hipermarketuri (774 magazine), supermarketuri (817 magazine), divizia imobiliară (362 centre comerciale Immochan), banca (Oney Banca Accord) şi e-commerce, cărora li se adaugă alte activităţi şi direcţii de creştere. În 2013, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 62,1 miliarde euro cu taxe.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...