Recalibrarea infrastructurii necesare încărcării mașinilor electrice costă statul britanic 350 mil. euro

Pentru a își putea atinge ținta de reducere a emisiilor de CO2, Marea Britanie a decis să recalibreze infrastructura electrică. Acesta este considerat un prim pas către interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare convenționale.
Robert Stan - mar, 25 mai 2021, 11:03
Recalibrarea infrastructurii necesare încărcării mașinilor electrice costă statul britanic 350 mil. euro

Lansarea a tot mai multe mașini 100% electrice sau hibride cu încărcare la priză și vânzările tot mai mari ale acestui tip de vehicule pun presiune nu doar pe rețeaua de stații de încărcare, ci și pe cea de transport a energiei electrice. În acest context multe state europene pregătesc investiții majore pentru a își recalibra infrastructura.

Marea Britanie, unul dintre statele care și-a impus ca țintă interzicerea vânzărilor de mașini alimentate cu benzină sau motorină în 2030, a realizat că înainte de a impune o astfel de măsură trebuie să pună la dispoziția utilizatorilor de mașini electrificate (100% electrice – BEV și hibride cu încărcare la priză – PHEV) o rețea corespunzătoare de stații de încărcare.

Mai mult chiar, pentru că infrastructura de transport a energiei către aceste stații de încărcare este deficitară, Autoritatea de Reglementare a Pieței Energiei din Marea Britanie, Ofgem, a decis să realizeze o investiție de 300 de milioane de lire sterline (cca. 350 mil. euro) în următorii doi ani pentru a susține extinderea parcului auto și așa în creștere de vehicule electrificate. Această sumă face parte dintr-un proiect mai amplu al guvernului britanic care prevede investiții de 40 de miliarde de lire sterline pentru reducerea emisiilor de CO2 ale întregii țări.

Oficialii Ofgem notează că planul de investiții este necesar și trebuie implementat rapid pentru a nu frâna creșterea vânzărilor de vehicule BEV și PHEV. Având o vedere de ansamblu asupra întregii infrastructuri britanice de alimentare cu energie, Ofgem consideră că o interzicere a vânzărilor de mașini convenționale nu poate fi pusă în practică fără a creștere majoră a rețelei de stații de încărcare pentru BWV și PHEV.

Ca parte a pachetului său de finanțare, Ofgem a anunțat că zonele de servicii de pe autostrăzi și de pe drumurile principale vor fi legate la rețeaua electrică prin cabluri de mare putere astfel încât să poată fi instalate 1.800 de puncte de încărcare ultra-rapide pentru vehicule electrice. Astfel va fi triplată rețeaua actuală. Alte 1.750 de puncte de încărcare vor fi amplasate în orașe tot prin pachetul de finanțare al Ofgem.

Conform Autorității, creșterea capacității rețelei va fi recalibrată astfel încât să poată susține mai multe puncte de încărcare pentru mașini, generarea a cât mai multă energie regenerabilă și chiar trecerea multor locuințe și instituții la încălzirea cu energie electrică.

În ciuda faptului că și în România parcul auto de vehicule electrificate se majorează rapid, iar statul asigură cea mai mare subvenție din Europa pentru achiziționarea unor astfel de mașini, țara noastră nu are un plan clar de recalibrare a infrastructurii de transport a energiei electrice și încărcare a vehiculelor.

Te-ar mai putea interesa și
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu......
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Nou parc fotovoltaic în România: 51 MW la Turda, îl construiesc românii de la Allview și Waldevar
Visual Fan, prin divizia sa Allview Energy, anunță semnarea oficială a două contracte strategice pentru dezvoltarea proiectului ...