Recapitalizarea Exim Banca Românească cu 250 milioane de euro nu e ajutor de stat

Comisia Europeană a concluzionat că recapitalizarea de către România a Exim Banca Românească, deținută în totalitate de stat, cu 250 de milioane de euro (1,25 miliarde de lei), nu constituie ajutor de stat în sensul normelor UE privind ajutorul de stat, se arată într-un comunicat publicat vineri de Executivul comunitar, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 iun. 2025, 14:37
Recapitalizarea Exim Banca Românească cu 250 milioane de euro nu e ajutor de stat

În septembrie 2024, România a informat Comisia cu privire la intenția sa de a recapitaliza Exim Banca Românească, având ca obiective principale îmbunătățirea capacității sale de creditare, dezvoltarea sinergiilor între activitățile de retail și corporate, optimizarea proceselor interne și îmbunătățirea structurii surselor de finanțare. România a depus un plan de afaceri care acoperă perioada 2025-2032, și un raport privind ‘criteriul investitorului privat’ realizat în contextul planificatei majorări de capital, toate acestea fiind evaluate de Executivul comunitar.

Comisia Europeană a evaluat măsura conform normelor UE privind ajutorul de stat. În urma evaluării, Executivul comunitar a constatat că recapitalizarea Exim Banca Românească de către România nu constituie ajutor de stat. Normele UE privind ajutorul de stat specifică faptul că, dacă un stat membru UE acționează ca un investitor privat și compensează pentru risc în maniera acceptabilă a unui investitor privat prudent, intervenția nu constituie ajutor de stat.

Evaluarea de către Comisia Europeană a planului de afaceri al României indică faptul că injecția de capital de 250 milioane de euro va determina un randament în concordanță cu condițiile pieței pentru statul român, unicul acționar al Exim Banca Românească. Planul de afaceri prevede creșterea cotei de piață pe segmentul de creditare și depozite, îmbunătățirea eficienței și nivel robust de capital.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...