Recesiunea şi şomajul din Portugalia s-au agravat în trimestrul al treilea

Economica.net
14 11. 2012
portugalia_63781500

În timp ce portughezii au intrat miercuri în grevă generală pentru a contesta austeritatea, Institutul pentru statistică a anunţat că PIB-ul s-a contractat în perioada iulie-septembrie cu 0,8% faţă de trimestrul precedent şi cu 3,4% în termeni anuali.

Rata şomajului a crescut la nivelul record de 15,8%, de la 15% în trimestrul al doilea şi 12,4% în urmă cu un an.

Guvernul de la Lisabona şi troica creditorilor formaă din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, anticipau pentru sfârşitul acestui an o rată a şomajului de 15,5%.

În cazul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani, şomajul se ridică la 39% din populaţia activă, faţă de 30% în urmă cu un an.

Potrivit estimărilor oficiale, economia portugheză se va contracta în acest an cu 3%.

În schimbul unui împrumut de 78 de miliarde de euro acordat în luna mai 2011 de către UE şi FMI, guvernul de la Lisabona trebuie să echilibreze finanţele publice şi să reformeze economia.

Recesiunea a afectat însă veniturile bugetare, iar ţara a obţinut o relaxare a ţintei deficitului bugetar din acest an, la 5% din PIB.

Guvernul trebuie să reducă deficitul bugetar la 4,5% din PIB în 2013, astfel că proiectul de buget prevede o majorare generală a impozitelor şi economii de 5,3 miliarde de euro.

Pentru anul viitor, troica anticipează o contracţie economică de 1%, în timp ce Banca Portugaliei se aşteaptă la o scădere de 1,6%, din cauza impactului măsurilor de austeritate.