Record al ultimilor patru ani pe piaţa cărnii de porc. Preţul a depăşit pragul de 2 euro kilogramul la poarta fermei

12 12. 2019
meat_supermarket_14516200

În săptămâna care a început cu 21 noiembrie, prețul mediu al cărnii de porc la poarta fermelor din România a depășit pentru prima dată în ultimii patru ani, pragul psihologic de 200 de euro, conform datelor Comisiei Europene consultate de ECONOMICA.NET. Mai exact, în perioda amintită, carcasa de tip S de 100 de kilograme se vindea cu 209,4 euro, iar o săptămână mai târziu se făceau tranzacții la un preț mediu de 217,78 euro. Creșterea este de 4% într-o săptămână, de 11% raportat la lună și de 42,6% față de perioada similară a anului trecut.

Se observă, de asemenea, o creștere accelerată a prețului la porcul românesc în ultima săptămână coamparativ cu evoluția din celelate state membre unde, în medie, plusul a fost de 1,9%, până la 196,3 euro suta de kilograme.

Astfel, porcul românesc a devenit al treilea cel mai scump din UE în săptămâna care a înceăput cu 2 decembrie, sub cel din Slovenia (224,5 euro suta de kg) și sub Grecia (221,3 euro suta de kilograme). Aceasta cu mențiunea că în Slovenia, prețurile au fost peste 200 de euro de la începutul anului, iar în Grecia au gravitat în jurul acestei valori.

La consumul final, majorările s-ar putea resimți în prima parte a anului când stocurile deja create se vor fi terminat.

„Dacă în acest an preţurile s-au dublat la carnea de porc, anul viitor pot să afirm cu mâna pe inimă că se vor tripla şi problema nu este cât costă, ci dacă vom găsi carne de porc. (…) Guvernul chinez a venit la marile companii europene şi cumpără întreaga producţie. Imaginaţi-vă ce presiune de preţ va fi pentru Europa vizavi de carnea de porc. Dacă în China a ajuns la 6 euro kilogramul de carne de porc, în România este undeva la 4 euro, ca medie, la raft. Ce se va întâmpla la anul cu industria noastră? Noi chiar am discutat câteva variante: se va duce spre pui, vită, oaie, spre vegetarian. Cert este un lucru: jumătate din proteina acestei planete a dispărut”, a spus Radu Timiş.

De ce s-a ajuns aici

Prețul cărnii de porc din România crește în principal din cauza pestei porcine africane care a lovit atât local, cât mai ales statele asiatice, cele mai mari consumatoare și producătoare de de porc din lume. Conform datelor Comisiei Europene, producția de carne de porc a Chinei va scădea la finele lui 2020 cu 35% față de 2018, ceea ce va însemna o dublare a necesarului de carne de import pentru aceste piețe. Or, având în vedere producția europeană, și ea în ușoară scădere, necesarul de carne din Asia nu va putea fi acoperit din importuri, ceea ce înseamnă un deficit pe piața și implicit o presiune pe preț.

„Prețurile la carnea de porc au crescut deja în 2019, urmare a cererii din China și vor continua pe același trend în 2020. Prețurile la carnea de porc vor rămâne ridicate până ce producția din China își va reveni, după care prețul ar putea scădea bruisc, depinzând și de modul în care vor crește cantitățile în state precum US, Brazilia și Canada”, se arată într-un raport al Comisiei Europene.

Conform sursei citate, producția din China ar putea să își revină de abia în 2021, dacă boala este ținută în frâu și stopată până în 2025.

Pe de altă parte, se constată deja o scădere a consumului de carne de porc în Europa, urmare a scumpirilor. Comisia estimează un consum de 30 de kilograme pe cap de locuitor, față de 32 de kilograme în perioada 2015-2018.