Record: Dacia a vândut 332.000 de maşini, în primele şase luni. Renault a ajuns la 1,34 mil. de autovehicule, creştere de peste 10%

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a anunţat luni că în primele şase luni ale acestui an vânzările sale au urcat cu 10,4% în ritm anual, până la un nivel record de 1,88 milioane de vehicule, graţie unei creşteri puternice în regiunile Africa-Orientul Mijlociu şi Asia-Pacific, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - lun, 17 iul. 2017, 09:03
Record: Dacia a vândut 332.000 de maşini, în primele şase luni. Renault a ajuns la 1,34 mil. de autovehicule, creştere de peste 10%

Toate mărcile grupului (Renault, Dacia, Renault Samsung Motors şi Lada) au înregistrat creşteri ale volumelor de vânzări şi ale cotelor de piaţă. Mărcile Renault şi Dacia au stabilit noi recorduri de vânzări semestriale, de 1,342 milioane vehicule pentru marca Renault şi 332.845 vehicule pentru Dacia.

‘Am stabilit un nou record cu peste 1,88 milioane vehicule vândute în primele şase luni. Strategia noastră de expansiune geografică şi de înnoire a gamei continuă să dea rezultate’, a declarat directorul comercial al grupului Renault, Thierry Koskas.

În Europa, unde realizează cea mai mare parte a vânzărilor sale, grupul Renault a înregistrat în primul semestru o creştere de 5,6% a vânzărilor, până la 1,025 milioane de vehicule, graţie unui avans de 9,3% a vânzărilor de automobile marca Dacia până la o cifră record de 245.453 vehicule, după lansarea noului Sandero2.

Vânzările grupului Renault au crescut în toate regiunile, în special în Asia-Pacific, unde au înregistrat un avans de 50,5%, şi în Iran, unde s-au dublat.

În aceste condiţii, Renault şi-a confirmat obiectivele comerciale pentru anul 2017, respectiv o creştere a volumului vânzărilor şi a cotelor de piaţă atât în Europa, cât şi pe piaţa internaţională, în condiţiile în care, potrivit estimărilor sale, piaţa auto mondială ar urma să înregistreze un avans cuprins între 1,5% şi 2,5%, iar piaţa europeană şi cea franceză ar urma să urce cu 2%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a anunțat compania pe pagina sa de LinkedIn. ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...