Record de migranţi – Câţi locuiesc în România, care este totalul din UE şi care sunt destinațiile preferate. Ţările cu cea mai mare pondere de imigranţi şi refugiaţi

Numărul imigranţilor care locuiesc în Uniunea Europeană a ajuns la un nivel record de 64,2 milioane în 2025, cu aproximativ 2,1 milioane mai mare decât în anul precedent, indică un raport publicat miercuri de Centrul pentru cercetări şi analiză privind migraţia din cadrul institutului RFBerlin (CReAM@RFBerlin), transmite Reuters. Mai jos, puteţi citi câţi imigranţi sunt în România şi cu cât a crescut numărul lor în ultimii 12 ani, în ţara noastră.
AGERPRES - mie, 22 apr. 2026, 09:38
Record de migranţi - Câţi locuiesc în România, care este totalul din UE şi care sunt destinațiile preferate. Ţările cu cea mai mare pondere de imigranţi şi refugiaţi

În 2010, numărul imigranţilor rezidenţi în blocul comunitar european era de 40 de milioane, potrivit datelor Eurostat şi Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi, scrie Agerpres.

Germania rămâne ţara membră a UE care găzduieşte cei mai mulţi imigranţi (circa 18 milioane în 2025), dintre care 72% au vârsta legală pentru a munci, în timp ce Spania a înregistrat anul trecut cea mai rapidă creştere (700.000 de persoane) comparativ cu 2024, populaţia născută în afara ţării ajungând la 9,5 milioane persoane.

”Germania rămâne principala destinaţie pentru migranţi în Europa, atât în termeni absoluţi, cât şi, într-o măsură semnificativă, în termeni relativi la populaţia sa”, a explicat Tommaso Frattini, unul dintre autorii raportului citat.

Studiul arată că în 2025 la nivelul UE proporţia medie a imigranţilor în populaţia totală era de 14,2%. Valoarea cea mai mare a indicatorului s-a înregistrat în Luxemburg (51,6%), ţară urmată urmată de Malta (32%) şi Cipru (27,6%).

Cum stă România – Câţi imigranţi şi refugiaţi avem (2025)

1.182.973 total imigranţi.

192.949 total refugiaţi.

În România, imigranţii reprezentau anul trecut 6,2% din populaţia totală, proporţii mai mici decât în ţara noastră înregistrându-se în Slovacia (4,2%), Bulgaria (3,8%) şi Polonia (2,6%).

Situaţia din 2013

193.222 total imigranţi.

1.747 total refugiaţi.

România avea 193.222 în 2013 , primul an în care RFBerlin a procesat date din România) şi 1.747 refugiaţi.

Cererile de azil s-au concentrat în anumite ţări membre, Spania, Italia, Franţa şi Germania reunind aproape trei sferturi din totalul solicitărilor în 2025.

Dintre ţările membre ale UE, Germania a găzduit în 2025 cei mai mulţi refugiaţi, aproximativ 2,7 milioane, iar Ciprul este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare proporţie de refugiaţi în raport cu populaţia sa totală.

Datele au fost comunicate de Institutul RFBerlin (CReAM@RFBerlin). Mai multe date, aici.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile de asigurări au plătit în semestrul I din 2026 despăgubiri în creștere cu 14% în baza polițelor facultative pentru locuințe
Companiile de asigurări au plătit în semestrul I din 2026 despăgubiri în creștere cu 14% în baza polițelor facultative ...
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, cu 14% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut,......
Carmistin The Food Company a revenit la SIAL Paris 2026 cu un portofoliu diversificat și ambiții globale
Carmistin The Food Company a revenit la SIAL Paris 2026 cu un portofoliu diversificat și ambiții globale
Carmistin The Food Company, lider în sectorul avicol din România, a revenit, în acest an, la SIAL (Salon International ...
Guvernanța fiscală înainte de exit: cât contează în prețul tranzacției?
Guvernanța fiscală înainte de exit: cât contează în prețul tranzacției?
Tranzacția prin care proprietarul unui business intenționează să iasă total sau parțial din companie trebuie privită ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Ce lucrări execută pe ploaie muncitorii lui Umbrărescu pe lotul 1, ajuns la 71,70%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Ce lucrări execută pe ploaie muncitorii lui Umbrărescu pe lotul 1, ajuns ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini aeriene noi de pe șantierul autostrăzii ...