Record în Spania. Cel mai mic număr de şomeri din ultimii 17 ani

Numărul persoanelor înregistrate ca şomeri în Spania a scăzut în luna mai sub 2,5 milioane, fiind pentru prima dată după criza financiară din urmă cu aproape 17 ani când coboară sub acest prag, arată datele oficiale publicate marţi de Ministerul Muncii, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 03 iun. 2025, 12:46
Record în Spania. Cel mai mic număr de şomeri din ultimii 17 ani

Un număr total de 2,45 milioane de persoane erau înregistrate ca şomeri în luna mai, mai puţin cu 57.835 de persoane comparativ cu situaţia din luna aprilie. Ultima dată când Spania avea mai puţin de 2,5 milioane de şomeri a fost în luna iulie 2008, înainte de debutul crizei financiare globale care a fost agravată în Spania de spargerea unei bule imobiliare, scrie Agerpres.

De asemenea, datele publicate marţi de Ministerul Muncii mai arată că numărul femeilor angajate a atins un maxim istoric, depăşind 10,3 milioane pentru prima dată. În paralel, numărul lucrătorilor independenţi a ajuns la 3,4 milioane, peste vârful înregistrat în 2008.

„Doar o singură dată am fost uşor sub acest nivel în Spania şi acesta este obiectivul nostru pentru ţară”, a declarat ministrul spaniol al Muncii, Yolanda Diaz, într-un interviu pentru postul public de televiziune RNE.

În mod tradiţional, şomajul scade în Spania în timpul verii, când industria ospitalităţii angajează mii de lucrători care să servească milioanele de turişti aflaţi în vacanţe.

Un raport separat publicat de Ministerul Protecţiei Sociale arată că, în luna mai, Spania a câştigat mai mult de 190.000 de locuri de muncă oficiale, ceea ce duce numărul total de persoane cu un loc de muncă oficial la 21,8 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...