Record: Jumătate dintre americani vor legalizarea marijuanei

În urmă cu un an, 46 la sută erau favorabili legalizării acestui drog, iar în 1969, când Gallup a introdus pentru prima dată această întrebare, proporţia era de doar 12 la sută, faţă de 84 la sută care se declarau împotriva oricărei legalizări.
Economica.net - mar, 18 oct. 2011, 09:06

Jumătate dintre americani, respectiv un număr record, se declară favorabili legalizării marijuanei în ţara lor, faţă de 46 la sută care se opun acestei măsuri, arată un sondaj realizat de institutul Gallup şi publicat luni.

În urmă cu un an, 46 la sută erau favorabili legalizării acestui drog, iar în 1969, când Gallup a introdus pentru prima dată această întrebare, proporţia era de doar 12 la sută, faţă de 84 la sută care se declarau împotriva oricărei legalizări.

„Dacă această tendinţă se confirmă, presiunea se va accentua pentru ca legile să se adapteze la ce vor oamenii”, menţionează institutul într-un comunicat.

Susţinătorii legalizării marijuanei sunt proporţional mai numeroşi printre americanii de stânga (69 la sută), cei cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani (62 la sută) şi cei care trăiesc în vestul ţării (55 la sută).

Categoriile mai puţin înclinate să susţină un astfel de demers sunt americanii cu vârste peste 65 de ani (31 la sută), cei conservatori (34 la sută) şi americanii care locuiesc în sud (44 la sută).

În noiembrie 2010, alegătorii din California au respins prin referendum legalizarea completă a consumului, cultivării şi comerţului cu canabis.

În ansamblul ţării, 16 state şi districtul Columbia au legalizat producţia şi consumul de marijuana în scopuri medicale. Alte 14 state au scos de sub incidenţă penală posesia de cantităţi mici de canabis.

Aproximativ 850.000 de americani au fost arestaţi în 2009 pentru infracţiuni legate de marijuana, potrivit datelor FBI. În nouă cazuri din zece, aceştia au fost arestaţi pentru posesie de canabis.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...