Record negativ în Marea Britanie – Cel mai ridicat șomaj din ultimii patru ani, creșterea salariilor s-a atenuat

Rata şomajului în Marea Britanie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, iar creşterea salariilor s-a atenuat, în condiţiile în care angajatorii sunt afectaţi de majorarea costurilor cu personalul, arată datele publicate marţi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - mar, 10 iun. 2025, 15:36
Record negativ în Marea Britanie - Cel mai ridicat șomaj din ultimii patru ani, creșterea salariilor s-a atenuat

Excluzând bonusurile, câştigurile au crescut în ritm anual cu 5,2% în perioada februarie – aprilie 2025, după un avans de 5,5% în precedentele trei luni. Este cel mai redus nivel începând din trimestrul trei din 2024. Chiar dacă creşterea salariilor încă depăşeşte inflaţia, ea este sub previziunile analiştilor, de 5,3%, scrie Agerpres.

Rata şomajului în Marea Britanie a urcat la 4,6% în perioada februarie – aprilie 2025, cel mai ridicat nivel din perioada mai – iulie 2021, arată datele ONS. Contribuţiile la sistemul de securitate socială pentru firme au crescut în aprilie, de asemenea salariul minim a fost majorat cu 6,7%, sporind presiunile asupra angajatorilor.

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 63.000, la 736.000 în perioada martie – mai 2025. ONS estimează că numărul de angajaţi aflaţi pe statele de plată a scăzut cu 109.000 în mai, la 30,2 milioane. Este cel mai sever declin din ultimii cinci ani.

„Piaţa forţei de muncă continuă să se deterioreze, cu un declin sever al numărului de angajaţi aflaţi pe statele de plată. Datele din studiul privind locurile de muncă vacante sugerează că unele firme amână recrutarea de noi angajaţi sau înlocuirea celor care părăsesc compania”, a apreciat Liz McKeown, director în cadrul ONS.

Deja unele firme au anunţat reduceri de personal, în contextul majorării impozitelor.

„Majorarea contribuţiilor la sistemul de securitate socială pentru firme, creşterea salariului minim şi escaladarea tensiunilor comerciale globale au contribuit la sporirea presiunii costurilor asupra angajatorilor, iar datele ONS arată clar că firmele resimt impactul”, a declarat Paige Tao, economist la PwC UK.

De asemenea, analiştii apreciază că datele privind şomajul ar putea determina Banca Angliei (BoE) să fie prudentă în legătură cu reducerea dobânzilor.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, oficial în operare. Israelienii de la Nofar au inaugurat, dintr-un foc, parcurile Iepurești și Ghimpați, peste 300 MW
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, oficial în operare. Israelienii de la Nofar au inaugurat, dintr-un foc, parcurile ...
Nofar Energy România a marcat astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Iepurești, în județul Giurgiu, intrarea în operare comercială a parcurilor fotovoltaice Iepurești și Ghimpați,......
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului general. DNA cercetează  fapte de dare și luare de mită-DOCUMENT
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului ...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a autosesizat după apariția în presă a unor imagini în care șefii ITM din ...
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan România va investi 36,45 milioane de lei într-un parc fotovoltaic la fabrica din Craiova, cu o capacitate instalată ...
Angajaţii gigantului Bosch cer măsuri la nivelul UE pentru a opri pierderea locurilor de muncă
Angajaţii gigantului Bosch cer măsuri la nivelul UE pentru a opri pierderea locurilor de muncă
Reprezentanţii angajaţilor producătorului german de componente auto Bosch au cerut miercuri măsuri politice la nivelul ...