Record negativ. România rămâne campioana inflaţiei în UE – date Eurostat

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să crească în iunie până la 2,3%, de la un nivel de 2,2% luna precedentă, în timp ce România este în continuare ţara cu cea mai ridicată inflaţie, cu un avans anual al preţurilor de 5,8%, arată datele publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
AGERPRES - J, 17 iul. 2025, 13:00
Record negativ. România rămâne campioana inflaţiei în UE - date Eurostat

Luna trecută, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Cipru (0,5%), Franţa (0,9%) şi Irlanda (1,6%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (5,8%), Estonia (5,2%), Slovacia şi Ungaria (ambele cu 4,6%), scrie Agerpres.

Comparativ cu situaţia din mai 2025, rata anuală a inflaţiei a scăzut în cinci state membre şi a crescut în 22 state membre, inclusiv în România (de la 5,4% până la 5,8%).

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a urcat în iunie până la 2%, de la un nivel de 1,9% în mai, atingând ţinta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,51 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool şi ţigări (0,59 puncte procentuale). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 0,25 puncte procentuale.

Conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, în România rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,7% în luna iunie 2025, de la 5,45% în luna mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,36%, serviciile cu 7,05% iar mărfurile nealimentare cu 3,9%.

Indicele preţurilor de consum în luna iunie 2025 comparativ cu luna mai 2025 a fost 0,45% iar rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 3,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2024 – iunie 2025) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2023 – iunie 2024) a fost 5,1%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,8% iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2024 – iunie 2025) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2023 – iunie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,3%.

Banca Naţională a României a atenţionat, în 8 iulie, că rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasupra valorilor indicate de prognoza din mai 2025 pe orizontul scurt de timp.

În luna mai, banca centrală a revizuit în creştere, la 4,6%, de la 3,8% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că reducerea prognozei de creştere economică a României de către Comisia Europeană este influenţată de contextul internaţional, inclusiv de......
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani bazele Kogălniceanu și Câmpia Turzii
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani ...
Cele aproape 17 miliarde de euro pe care România le va primi de la Uniunea Europeană în cadrul programului SAFE dinamizează ...
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara ...
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...