Record pentru Aeroportul Oradea. Venituri duble şi creştere masivă a numărului de pasageri

Aeroportul Oradea a avut în 2025 "rezultate istorice", marcate de o creştere semnificativă, de 52%, a traficului de pasageri, extinderea reţelei de zboruri interne şi internaţionale, dezvoltarea segmentului cargo, dar şi dublarea veniturilor proprii, a declarat vineri directorul general Răzvan Horga, într-o conferinţă de presă.
AGERPRES - vin, 27 mart. 2026, 15:08
Record pentru Aeroportul Oradea. Venituri duble şi creştere masivă a numărului de pasageri

Potrivit raportului pe anul trecut prezentat de directorul general, Aeroportul Oradea se află într-o „etapă de creştere accelerată, susţinută de investiţii, diversificarea rutelor şi creşterea cererii”, iar „indicatorii financiari şi operaţionali arată o consolidare a poziţiei regionale, cu perspective de extindere atât pe segmentul de pasageri, cât şi pe cel cargo, scrie Agerpres.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Horea Abrudan, a evidenţiat importanţa aeroportului pentru comunitate, „un punct esenţial pentru Oradea şi pentru judeţul Bihor”, atât pentru mobilitatea cetăţenilor, cât şi pentru susţinerea mediului de afaceri.

„Este important să subliniem faptul că încep să se vadă rezultatele investiţiilor cu fonduri europene făcute până în acest moment în Aeroportul Oradea. Statisticile denotă că investiţiile au fost bine gândite, aspect ce rămâne în continuare în atenţia noastră, ţinând cont de beneficiile pe care le poate aduce atât cetăţenilor, cât şi dezvoltării economice a judeţului Bihor şi a regiunii”, a declarat, pentru AGERPRES, Horea Abrudan.

Directorul general Răzvan Horga a declarat că 2025 a fost „un an de referinţă, o bornă memorabilă, cu cel mai ridicat trafic de pasageri înregistrat” în istoria aeroportului. Potrivit acestuia, traficul a ajuns la 256.945 de pasageri, o creştere de peste 87.000 de persoane.

Aeroportul Oradea a oferit în 2025 zboruri interne către Bucureşti, operate de trei companii aeriene; conexiuni internaţionale prin hub-uri importante precum Varşovia şi Munchen; curse directe, inclusiv către Londra, curse charter, precum şi servicii pe terminalul cargo.

Astfel, dacă în 2025 au fost operate pe terminalul cargo 7 zboruri, cu 297 tone transportate, în primele luni ale anului 2026 s-a înregistrat o creştere rapidă, cu 256 tone în februarie şi aproximativ 291 tone în martie.

„Componenta de cargo este extrem de importantă pentru că susţine activităţile comerciale ale companiilor din regiune”, a precizat directorul.

Un factor cheie în creşterea traficului a fost diversificarea operatorilor pe ruta Oradea-Bucureşti şi reducerea preţului biletelor. Această rută a înregistrat astfel o creştere de 42% a numărului de pasageri, depăşind 117.000. Tot mai mulţi pasageri aleg avionul în detrimentul transportului rutier, datorită economiei de timp şi costurilor mai competitive.

„Am ajuns într-o situaţie de operare competitivă”, a explicat Horga, amintind că în trecut biletele puteau ajunge chiar şi la 500 de euro dus-întors, fiind reduse acum până la 50 de euro.

Aeroportul orădean deserveşte nu doar judeţul Bihor, ci şi regiuni învecinate din România şi chiar din Ungaria, ceea ce extinde baza de pasageri.

Financiar, în 2025, Aeroportul Oradea a înregistrat o creştere a veniturilor totale cu aproximativ 33 milioane lei, fiind de 56,6 milioane de lei şi aproape o dublare a veniturilor proprii, de la 5,94 milioane lei în 2024 la 11,6 milioane lei în 2025 – semn al unei activităţi operaţionale în expansiune.

Strategia pentru perioada 2026-2029, înaintată către Consiliul Judeţean, include: extinderea infrastructurii cargo şi a platformelor de operare, dezvoltarea unui hangar de mentenanţă aeronave, transformarea vechiului terminal într-o zonă de servicii aviatice şi dezvoltarea de activităţi conexe în zona tram-train.

Horea Abrudan a mai precizat că se are în vedere autorizarea unei specializări de „tehnician în aviaţie” la Colegiul tehnic ‘Traian Vuia’ din Oradea, chiar din anul şcolar 2026-2027. În acest sens, săptămâna viitoare urmează vizita de certificare de la ARACIP.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară: Satul din România unde casele vechi se vând la preț de vilă în Pipera
Ocazie rară în cel mai cunoscut sat din România care a devenit în ultimii ani una dintre cele mai exclusiviste piețe imobiliare din țară. Casele scoase la vânzare aici sunt foarte rare, iar......
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale
Legea Salarizării. Sindicatele atrag ca atenția că reprezintă o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni ...
Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping actuala formă a proiectului Legii salarizării ...
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exerciţiul ...
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane ...