Record pentru cea mai valoroasă companie din lume. Nvidia raportează rezultate excepţionale, reducând temerile privind o posibilă bulă AI

Acţiunile Nvidia au crescut miercuri cu 5,1% după închiderea şedinţei Bursei de la New York, după ce directorul general Jensen Huang a estimat o cerere masivă pentru cipurile companiei care alimentează un boom global al inteligenţei artificiale (AI), şi a minimalizat temerile privind o posibilă bulă AI, transmit Reuters şi Xinhua.
AGERPRES - J, 20 nov. 2025, 11:21
Record pentru cea mai valoroasă companie din lume. Nvidia raportează rezultate excepţionale, reducând temerile privind o posibilă bulă AI

Declaraţiile au fost susţinute de previziunile privind veniturile trimestriale ale celei mai valoroase companii din lume, mult peste estimările analiştilor de pe Wall Street, ceea ce a atenuat temerile care au dus în ultimele zile la scăderi ale acţiunilor firmelor tehnologice, scrie Agerpres.

Rezultatele companiei sunt văzute ca un indicator important pentru industria AI, mai ales după lansarea ChatGPT, în 2022.

„Nvidia a livrat încă o lecţie demonstrativă a dominaţiei pe segmentul AI”, a apreciat Tony Sycamore, analist la IG în Sydney.

Şi acţiunile clienţilor importanţi ai Nvidia – Google, Microsoft, Amazon şi Meta – au înregistrat creşteri pe piaţa bursieră.

În trimestrul trei din anul fiscal care s-a încheiat în 26 octombrie 2025, Nvidia a raportat venituri record, de 57 miliarde de dolari, o creştere de 22% faţă de precedentele trei luni, şi de 62% faţă de perioada similară din 2024. De asemenea, profitul net trimestrial s-a situat la 31,9 miliarde de dolari, o creştere de 21% faţă de precedentele trei luni, şi de 65% faţă de perioada similară din 2024.

Atât veniturile cât şi profitul depăşesc previziunile analiştilor.

În plus, Nvidia se aşteaptă în trimestrul patru la venituri de 65 miliarde de dolari, plus sau minus 2%, peste estimările analiştilor.

În ultimele săptămâni capitalizarea bursieră a companiei a scăzut de la aproximativ 5.000 miliarde de dolari la 4.500 miliarde de dolari, dar rămâne o dovadă a evoluţiei spectaculoase a Nvidia, de la un producător de cipuri grafice de nişă la coloana vertebrală a industriei globale de AI, depăşind concurenţii Apple, Microsoft şi Alphabet.

Chiar dacă Nvidia rămân lider clar în cursa pentru AI, alte mari companii de tehnologie precum Apple şi Microsoft au ajuns şi ele la o capitalizare de piaţă de 4.000 de dolari în ultimele luni.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...