Record pentru petrol – Cotaţia barilului de ţiţei Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2018

Pieţele petrolului au urcat marţi pentru a şasea zi consecutiv, pe fondul temerilor privind înăsprirea livrărilor şi al majorării preţurilor gazelor naturale lichefiate (LNG) şi cărbunelui, iar cotaţia barilului de ţiţei Brent a depăşit 80 de dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2018, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 28 sept. 2021, 13:20
Record pentru petrol - Cotaţia barilului de ţiţei Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2018

Marţi dimineaţa, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu 1,05 dolari, sau 1,3%, ajungând la valoarea de 80,58 dolari, după ce anterior atinsese 80,75 dolari, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna noiembrie a crescut luni cu 1,44 dolari, sau 1,8%, ajungând la închidere la valoarea de 79,53 dolari, scrie Agerpres.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ a crescut marţi cu 1,06 dolari, sau 1,4%, ajungând la valoarea de 76,51 dolari, cel mai ridicat nivel din iulie, după ce luni a închis în creştere cu 2%.

„Investorii se aşteaptă la creşterea preţurilor, din cauza perturbărilor din SUA în urma uraganelor, şi a majorării cererii, ca urmare a ridicării restricţiilor şi a succesului campaniei de vaccinare”, a apreciat Chiyoki Chen, analist şef la Sunward Trading.

De asemenea, analiştii se aşteaptă ca majorarea preţurilor gazelor naturale lichefiate (LNG) şi cărbunelui să sprijine cotaţiile ţiţeiului.

„Cererea de petrol ar putea creşte cu încă 0,5 milioane de barili pe zi (bpd), sau 0,5% din furnizarea globală de petrol, deoarece preţurile ridicate ale fazelor forţează trecerea de la consumul de gaz la cel de petrol”, susţine analistul Vivek Dhar de la Commonwealth Bank. Acesta a avertizat că preţurile energiei ar putea creşte şi mai mult dacă iarna în emisfera nordică va fi mai rece decât se estima.

Şi China se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu energie din cauza livrărilor insuficiente de cărbune, a standardelor mai dure privind emisiile şi a cererii ridicate din partea industriei.

Luni, analiştii de la Goldman Sachs au majorat estimările privind cotaţia barilului de ţiţei Brent la finalul lui 2021 la 90 de dolari, de la 80 de dolari, în urma redresării mai rapide a cererii după ce varianta Delta şi uraganul Ida au dus la reducerea producţiei şi probleme în aprovizionare.

Săptămâna trecută, cotaţia barilului de ţiţei Brent a atins cel mai ridicat nivel din ultimii aproape trei ani, după ce întreruperile de furnizare pe plan global au forţat companiile energetice să retragă cantităţi mari din stocurile de ţiţei.

„Deşi de mult timp estimăm o creştere a preţurilor petrolului, actualul deficit de furnizare global este mai accentuat decât ne-am aşteptat, redresarea cererii pe plan mondial în urma impactului Delta fiind chiar mai rapidă decât previziunea noastră, în timp ce previziunile privind furnizarea globală sunt sub estimări”, se arată în raportul Goldman.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...