Record absolut al preţului energiei electrice pe piaţa spot de la Bucureşti: 750 lei/MWh azi

Prețul energiei electrice cu livrare joi, 19 septembrie 2019, a depășit valoarea de 750 de lei/MWh, pe mai multe intervale orare, cel mai mare preț înregistrat vreodată pe piața spot din România.
Mihai Nicuţ - mie, 18 sept. 2019, 09:25
Record absolut al preţului energiei electrice pe piaţa spot de la Bucureşti: 750 lei/MWh azi

Prețul orar al Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) este de 750 de lei/MWh, în nu mai puțin de șase intervale ale zilei de 19 septembrie, potrivit datelor de pe platforma OPCOM.

Este cel mai mare preț atins vreodată pe piața spot de la București, în condițiile în care precedentul record a fost consemnat în februarie 2017, deci lună de iarnă, și atunci am avut 680 de lei/MWh, și România traversa o criză energetică.

Acest preț este valabil și pentru intervalul de vârf de seară, moment  în care ne-am obișnuit să asistăm la o creștere de prețuri, dar și, neuzual, la miezul zilei. Intervalele orare în care a fost consemnat prețul e 750 de lei/MWh au fost 12,13,17, 19, 20 și 21.

Prețul de închidere al pieței este de două ori mai mare decât cel din Ungaria, o situație care, din nou,  este o premieră. La noi, prețul mediu spot al zilei de mâine este de 122 de euro/MWh, o creștere de 82% față de ziua precedentă. Prețul mediu al pieței ungare este de doar 53 de euro, și, tradițional, celelalte două piețe cu care suntem cuplați, Slovacia și Cehia, au prețuri și mai mici: 46,65 euro pe fiecare dintre piețe.

Situația pare generată de lipsa de capacitate de generare din România, în condițiile în care, pe lângă această cauză deja știută,  și una dintre cele două unități ale centralei  de la Cernavodă a fost oprită azi dimineață, controlat dar neprogramat, ca urmare a unui defect la sistemul primar de racire al recatorului.

Ca atare, cu excepția unui singur interval orar, toată ziua de mâine România importă energie electrică din Ungaria la valoarea maxima posibilă tehnic: 456 MWh orari, exact cât este capacitatea maximă de trasfer ATC (available transfer capacity). Cel mai probabil, mare parte din energia care ajunge la noi prin rețeaua ungară vine din vestul continentului, în condițiile în care și pe interconexiunea Slovacia-Ungaria se transportă, întreaga zi de mâine, energie la valoarea maximă a ATC: 1.033 MW.

Te-ar mai putea interesa și
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui comunicat de pe pagina sa de LinkedIn. Mark......
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din produsul intern brut (PIB) până în 2033, faţă de aproximativ ...
Netanyahu: Obiectivele Israelului şi ale SUA „sunt identice” în ceea ce priveşte Iranul
Netanyahu: Obiectivele Israelului şi ale SUA „sunt identice” în ceea ce priveşte Iranul
Obiectivele Israelului şi Statelor Unite "sunt identice" în ceea ce priveşte Iranul, a declarat prim-ministrul israelian ...
Incendiu violent la una dintre cele două rafinării din Australia
Incendiu violent la una dintre cele două rafinării din Australia
Un incendiu violent face ravagii joi la una dintre cele două rafinării ale Australiei, care furnizează 10% din combustibilul ...