Record – Profitul net al tbi bank a crescut cu 34%, până la 38 de milioane de euro, în primele 9 luni

tbi bank raportează un profit net record de 38 de milioane de euro în primele 9 luni ale anului 2024, cu 34% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform rezultatelor financiare consolidate neauditate.
AGERPRES - mar, 19 nov. 2024, 16:22
Record - Profitul net al tbi bank a crescut cu 34%, până la 38 de milioane de euro, în primele 9 luni

Potrivit unui comunicat al băncii, tbi bank a continuat să încheie parteneriate cu comercianţi, inclusiv din noi segmente de piaţă, iar acum soluţiile de plată ale băncii sunt disponibile în aproape 30.000 de puncte ale partenerilor comerciali din pieţele sale principale de operare: România, Bulgaria şi Grecia.

În perioada ianuarie-septembrie, tbi bank a gestionat 1,6 milioane de cereri de finanţare în România, Bulgaria şi Grecia. În primele nouă luni, banca a acordat 720.000 de credite (+39%) în valoare de 840 milioane de euro, cu 25% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2023. De asemenea, canalele de tip self-service au contribuit semnificativ la creşterea afacerilor, 70% dintre cererile de împrumut fiind realizate digital, scrie Agerpres.

tbi raportează o creştere de 26% a activelor totale până la sfârşitul lunii septembrie 2024, ajungând la 1,7 miliarde de euro. Portofoliul brut de credite a ajuns la 1,23 miliarde euro, o creştere de 26% faţă de primele nouă luni din 2023.

Venitul operaţional al tbi bank a crescut cu 25%, până la 186 milioane de euro, în principal datorită unei creşteri de 34% a veniturilor nete din dobânzi. Acest lucru a permis ca profitul operaţional să ajungă la 130 de milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an.

Creşterea cu 22% a cheltuielilor generale ale băncii, până la 87 de milioane de euro, a fost determinată în principal de investiţiile continue în tehnologie şi în soluţii de inteligenţă artificială pentru a sprijini dezvoltarea de noi produse pe toate pieţele şi investiţii în noi linii de business.

De asemenea, portofoliul de depozite al tbi bank a ajuns la 1,26 miliarde de euro la sfârşitul lunii septembrie 2024, demonstrând o creştere solidă de 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023. Principalul motor a fost portofoliul de depozite la termen din retail, unde creşterea a fost şi mai mare, de 32%.

La sfârşitul primelor 9 luni, banca avea o poziţie puternică şi robustă atât din punct de vedere al lichidităţii, cât şi al capitalului – pe bază consolidată, rata de acoperire a lichidităţii (LCR) a fost de 602% (mult peste nivelul minim impus de 100% şi peste media sectorului bancar de 242%). După decizia acţionarilor de a capitaliza profitul din primul semestru al anului 2024, rata de adecvare a capitalului (CAR) a ajuns la 23,7%. Operaţiunile tbi arată o disciplină tot mai bună în ceea ce priveşte gestionarea costurilor (46,5% raportul costuri/venituri), la care se adaugă un randament al portofoliului de credite de 21,4%, ceea ce permite ca rentabilitatea activelor (ROA) şi cea a capitalului propriu (ROE) să ajungă la 3,2%, respectiv 20,7%.

tbi bank este o bancă challenger din Europa de Sud-Est şi lider regional în domeniul soluţiilor de plată alternative, îmbinând serviciile de finanţare şi cele de shopping pentru a răspunde nevoilor actuale şi tendinţelor viitoare de consum ale clienţilor. Activă în Bulgaria, România, Grecia, Germania şi Lituania, tbi bank susţine comercianţii să-şi crească vânzările şi consumatorii să acceseze servicii financiare inovatoare, într-o experienţă digitală simplă şi rapidă. În România, peste 200.000 de utilizatori folosesc în mod constant aplicaţia de cumpărături creată de tbi bank pentru a oferi un acces rapid şi avantajos la cele mai bune oferte, în 4 rate fără dobândă sau până la 60 de rate fixe.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară în prezent este siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict/ Mesajul preşedintelui pentru aceştia
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite, în contextul conflictului din Orinetul Mijlociu, că România este „în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă”. Şeful......
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut uşor în ianuarie 2026, la 6.312
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut uşor în ianuarie 2026, la 6.312
Un număr de 6.312 de firme au fost radiate la nivel naţional în ianuarie 2026, cu 0,24% mai puţine comparativ cu perioada ...
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Retrogradarea tronsonului Suceava - Siret la rangul de drum expres de la autostradă a stârnit nemulțumiri în rândul ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...