Rectificare bugetară 2021 – Ce se ştie până acum. Cele mai noi declaraţii

Rectificarea bugetară împarte coaliţia guvernamentală în mai multe tabere. Iată, mai jos, cele mai recente declaraţii şi cele mai noi informaţii.
AGERPRES
News.ro -
mar, 10 aug. 2021, 15:12
Rectificare bugetară 2021 - Ce se ştie până acum. Cele mai noi declaraţii

Liderii PNL, reuniţi marţi în şedinţa Biroului Executiv (BEX), au convenit să propună coaliţiei un plan uşor revizuit pentru rectificarea bugetară, care să prevadă, printre altele, bani mai puţini pentru Sănătate decât suma de 3,5 miliarde de lei anunţată săptămâna trecută, dar fără a fi acordată nicio suplimentare la ministerul Transporturilor, unde premierul Florin Cîţu a spus că se regăseşte cel mai mare număr de proiecte bugetate, dar cu execuţie zero, au precizat surse participante la şedinţă pentru News.ro.

În ceea ce priveşte alocările suplimentare pentru ministerul Sănătăţii, şeful guvernului le-a spus liderilor PNL că suma va fi mai mică decât cea de 3,5 miliarde anunţată săptămâna trecută.

”La ministerul Sănătăţii suma nu va fi atât de mare, va fi de două miliarde de lei. Au salarii, sporuri la doctori de la începutul anului. Tot ce am băgat anul trecut temporar, le-am păstrat. La Sănătate trebuie să mai punem şi control pe chestiunea legată de concediile medicale, care sunt din ce în ce mai multe. Este inadmisibil să nu existe niciun fel de control pe aşa ceva”, a precizat Florin Cîţu în şedinţa BEX, potrivit surselor News.ro.

El a mai spus că vor fi 60 de milioane de lei în plus la ministerul Economiei, condus de Claudiu Năsui, pentru închiderea programului StartUp Nation. Totuşi, Cîţu l-a criticat pe Năsui, despre care a spus că nu a cheltuit banii pentru HORECA.

”Are un miliard de lei pentru HORECA pe care nu i-a cheltuit. Nu a plătit nimic, banii sunt acolo în buget. Nu-i mai dau alţi bani, trebuie să-i plătească pe ăştia”, a spus Florin Cîţu, referindu-se la programul de ajutor pentru companiile din HORECA, unde statul ar urma să finanţeze 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri din 2019 şi cea din 2020. Claudiu Năsui a spus că are nevoie de 2,5 miliarde de lei pentru acest program.

”Au fost 11.000 de cereri (pentru ajutorul de stat – n. red.), mai puţin decât estimau. El (Năsui – n. red.) a fundamentat ceva? El trebuie să fundamenteze, pentru că părerea mea este că trebuie să le dăm la HORECA 100%”, a precizat şi preşedintele PNL, Ludovic Orban.

O dispută a avut loc însă între ministra Muncii, Raluca Turcan, cea care s-a trezit cu cele mai mari tăieri de fonduri la rectificare, şi premierul Florin Cîţu.

Ea s-a plâns în şedinţa BEX că şeful guvernului îi ignoră solicitarea de acordare a unui ajutor de stat pentru aeroporturile din subordinea Consiliilor Judeţene care au fost afectate de pandemie şi, de asemenea, că nu îi aprobă angajarea a o mie de persoane la Casele judeţene de pensii.

”E o chestiune care ţine de PNRR”, a precizat Turcan.

”În acest PNRR nu este aprobat, nu se finanţează din PNRR dacă nu este aprobat”, i-a replicat Cîţu.

”Cu toată preţuirea, cred că sunteţi dezinformat. Am arătat deschidere pentru a adapta tot ce este necesar. Suplimentarea se poate face din bugetul naţional, e vorba de 20 de milioane, adică fix pix. Cred că cei de la Finbanţe nu v-au explicat şi nu am avut timp să discutăm”, a replicat, la rândul său, Raluca Turcan.

”Mai avem alte două proiecte pe subiecte de infringement care sunt blocate la ministerul Finanţelor (în prezent condus de Cîţu – n. red.). Faptul că ne-a crescut partea de contributivitate trebuie să ne facă să fim bonificaţi la ministerul Muncii, nu să fimj penalizaţi”, a mai continuat Turcan.

„Suplimentările de fonduri de la Ministerul Dezvoltării care sunt necesare pentru finanţarea programelor în curs PNDL 1, PNDL 2. De asemenea, am discutat de bugetele consiliilor judeţene şi de bugetele localităţilor, pentru a identifica resursele suplimentare, astfel încât să putem asigura finanţarea tuturor categoriilor de cheltuieli, atât cheltuielile de investiţii, cheltuielile cu drumurile judeţene, pentru consiliile judeţene prin suplimentarea sumei pe anexa VI. De asemenea, să găsim soluţii pentru problemele care există la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului de la nivelul consiliilor judeţene. În domeniul Educaţiei am discutat lucruri care sunt importante, de la asigurarea resurselor financiare necesare pentru naveta şcolară, până la cheltuielile de investiţii pe care să le deruleze universităţile. În zona Sănătăţii am discutat de o creştere importantă – cea mai mare creştere de buget este în zona Ministerului Sănătăţii, o creştere de aproximativ 2 miliarde. Am discutat de creşterea alocărilor bugetare în mai multe domenii pe care le considerăm extrem de importante”, a spus Orban.

El a arătat că există consens în cadrul PNL pentru un plan de investiţii nou de aproximativ 50 de miliarde de lei pentru finanţarea investiţiilor pe plan local.

„Am discutat şi de finanţarea investiţiilor în plan local, unde există un consens între premier şi mine, cât şi între colegii din Biroul Executiv al PNL privind necesitatea unui plan de investiţii nou în valoare de aproximativ 50 de miliarde, care să finanţeze obiective de investiţii de infrastructură în localităţi – infrastructură rutieră, infrastructură de apă, canal şi de gaz”, a spus Orban.

El a explicat că acest plan de investiţii ar putea fi pe o perioadă de 5 sau 7 ani, indicând că va fi necesară o ordonanţă de urgenţă care să stabilească tipurile de investiţii finanţate, beneficiarii, procedurile, criteriile de evaluare şi graficul de derulare a proiectelor de investiţii.

Preşedintele PNL a mai arătat că Ministerul Muncii nu pierde bani la rectificarea bugetară.

 

Orban: În opinia premierului şi a mea, solicitările Ministerului Transportului la rectificarea bugetară sunt exagerate

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că, în opinia sa şi a premierului Florin Cîţu, solicitările Ministerului Transporturilor la rectificarea bugetară sunt „exagerate”, nefiind conforme cu necesităţile „reale”.

„În ceea ce priveşte Ministerul Transporturilor, opinia atât a premierului, cât şi opinia mea este că solicitările sunt exagerate şi nu sunt conforme cu necesităţile reale şi mai ales cu execuţia bugetară pe primele şapte luni ale anului”, a spus Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

El a adăugat că la Ministerul Transporturilor va fi o creştere a alocărilor bugetare de peste 350 de milioane de lei, scrie Agerpres.

„Această creştere noi o considerăm o creştere suficientă ţinând cont de execuţia bugetară şi de stadiul diferitelor proiecte de investiţii. Aici trebuie făcută o analiză foarte serioasă pe ritmul de derulare a proiectelor de investiţii, pe ritmul de derulare a proiectelor care urmează să intre în execuţie pentru că aici sunt foarte multe obiective de investiţii care sunt incluse în lista obiectivelor de investiţii pe care sunt zero cheltuieli şi aici trebuie văzut foarte clar ce se întâmplă. (…) În ceea ce priveşte fondurile europene, să ne aducem aminte că Ministerul Transporturilor beneficiază de cea mai generoasă alocare, numai că până acum au fost absorbiţi bani în special pe cererile care au fost depuse în anul anterior, mai puţin pe cereri depuse după 1 ianuarie. Din analiza pe care am făcut-o e o creştere suficientă”, a explicat preşedintele PNL.

Orban a fost întrebat dacă în cadrul şedinţei BEx au fost exprimate nemulţumiri împotriva miniştrilor Cătălin Drulă şi Claudiu Năsui.

„A existat o îngrijorare legată de schema de ajutor de stat pentru HORECA, în care, practic, sunt finalizate procedurile de depunere a solicitărilor, există o alocare bugetară şi trebuie ca firmele care au dreptul legal de a primi aceste sume de bani ca urmare a schemei de ajutor pe care am adoptat-o să beneficieze de aceste sume. Nu mai există niciun fel de motiv pentru a nu pune în practică acest act normativ şi pentru a aloca bani către companiile care au solicitat dreptul lor legal. De asemenea, a existat o discuţie legată şi de anumite proiecte de investiţii în care există o anumită îngrijorare, hai să fim cinstiţi, legată de mersul anumitor obiective de investiţii importante şi de rezilierea unor contracte care au apărut”, a spus el.

Cîţu: Cu siguranţă vor fi modificări faţă de forma iniţială a rectificării bugetare

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că vor exista modificări cu siguranţă faţă de forma iniţială a rectificării bugetare şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va fi aprobată cât mai curând.

„Încă ne uităm la cifre şi vedem care sunt propunerile, dar în continuare rectificarea trebuie să ţină cont de o constrângere pe care o avem, de a ţine deficitul sub 7,16% din PIB. (…) Sper cât mai curând. Cu siguranţă vor fi modificări faţă de forma iniţială, dar nu vom depăşi deficitul bugetar de la începutul anului şi va fi mai mic. (…) Pentru mine este important ca rectificarea bugetară să meargă în direcţia susţinerii programului de guvernare, în susţinerea investiţiilor şi a susţinerii creşterii economice, care anul acesta va fi una foarte bună”, a spus Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL, scrie Agerpres.

El a subliniat că niciunul dintre ministere nu are o execuţie bugetară de 100%. Premierul a susţinut că în rectificarea bugetară sunt bani pentru a implementa programul de guvernare.

„Eu pot să vă spun doar că niciun minister nu are 100% execuţie bugetară. (…) Sunt bani în această rectificare pentru a implementa programul de guvernare al acestei coaliţii. Sunt bani în această rectificare pentru a ne asigura că investiţiile continuă, pentru a ne asigura că menţinem acest ritm de creştere economică şi de creştere a productivităţii”, a afirmat Cîţu.

Premierul a afirmat că deficitul bugetar, care era la începutul anului de 80 de miliarde de lei, va creşte cu aproximativ 2,5 de miliarde de lei în această rectificare bugetară, dar că va scădea ca procent din PIB, existând un PIB nominal mai mare.

De asemenea, Cîţu a indicat că în continuare vor fi plătite facturile din PNDL.

„PNDL merge mai departe, facturile sunt plătite la zi. Când am preluat guvernarea, în 2019, erau facturi neplătite de 7 luni de zile, în continuare vom plăti facturile din PNDL la zi”, a spus Cîţu.

Premierul a mai a precizat ca în şedinţa Biroului Executiv al PNL se va discuta despre rectificarea bugetară.

Cioloş: Rectificarea bugetară este o atribuţie a coaliţiei de guvernare, nu poate să decidă premierul singur

Rectificarea bugetară este o atribuţie a coaliţiei de guvernare, iar premierul nu poate să decidă singur, a declarat copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş.

El a subliniat că USR PLUS a formulat câteva propuneri care să fie prinse în proiectul de rectificare şi are aşteptări în acest sens la ministerele Transporturilor şi Sănătăţii.

„Am avut astăzi şedinţa Biroului Naţional USR PLUS, în care am discutat mai ales pregătirea şedinţei de coaliţie de astăzi după-amiază, când principalul subiect pe agendă va fi discuţia proiectului de rectificare bugetară. Aici vreau să fac o precizare, ca să fie foarte clar, rectificarea bugetară este o atribuţie a coaliţiei de guvernare, aşa cum şi adoptarea bugetului a fost o responsabilitate a coaliţiei. Deci, acolo se iau deciziile, nu poate să decidă premierul singur şi nicio o altă persoană individual sau ministrul de finanţe rectificarea”, a declarat Dacian Cioloş, marţi, la finalul Biroului Naţional al USR PLUS.

Cioloş a adăugat că USR PLUS a formulat câteva propuneri legate de rectificare şi are aşteptări pentru câteva ministere care „nu sunt satisfăcute cu ceea ce a fost propus până acum, cu ceea ce este pe masă”, menţionând în acest sens Ministerul Transporturilor şi Ministerul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...