Recuperarea producţiei de energie pierdute în Orientul Mijlociu va dura aproximativ doi ani – şeful AIE

Va dura aproximativ doi ani pentru a fi recuperată producţia de energie pierdută în Orientul Mijlociu din cauza conflictului de acolo, a declarat vineri Fatih Birol, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), într-un interviu acordat cotidianul Neue Zuercher Zeitung, preluat de Reuters.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 11:04
Recuperarea producţiei de energie pierdute în Orientul Mijlociu va dura aproximativ doi ani - şeful AIE

„Acest lucru va varia de la o ţară la alta. În Irak, de exemplu, va dura mult mai mult decât în Arabia Saudită. Cu toate acestea, estimăm că, în total, va dura aproximativ doi ani pentru a ajunge din nou la nivelurile de producţie de dinainte de război”, a declarat Birol pentru cotidianul elveţian, scrie Agerpres.

Birol a adăugat că piaţa subestimează consecinţele unei închideri prelungite a Strâmtorii Ormuz. Potrivit lui Birol, transporturile de petrol şi gaze, care erau deja în drum spre destinaţiile lor înainte de începerea războiului din Iran, au sosit acum la destinaţie, atenuând impactul penuriilor.

„Dar nu au fost încărcate noi petroliere în luna martie. Nu au existat noi livrări de petrol, gaze sau combustibili către pieţele asiatice. Această gaură devine acum evidentă. Dacă Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă, trebuie să ne pregătim pentru preţuri semnificativ mai mari la energie”, a spus şeful AIE.

Întrebat dacă AIE ar putea decide o nouă eliberare de petrol din a rezervele strategice, după o mişcare similară din martie, Birol a spus că agenţia este gata să acţioneze imediat şi decisiv. „Nu am ajuns încă acolo, dar cu siguranţă analizăm o astfel de măsură”, a spus Birol.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Acţiuni coordonate de scoatere de petrol din rezervele strategice au fost efectuate doar de cinci ori până acum, de două ori ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina în 2022. Înainte de aceasta, rezervele strategice au fost accesate în urma întreruperilor de aprovizionare din Libia, a uraganului Katrina şi în timpul primului Război din Golf.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită ...
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...