Reduceri pentru vacanţe în România, Turcia şi Grecia, cu avans de 25 de euro – turoperator

Economica.net
18 11. 2020
grecia_676493303049_47569800

În cadrul campaniei denumită Black Week, pentru România sunt disponibile vacanţe pentru sărbători, cu autocarul, cazare la hoteluri de trei stele, demipensiune şi cine festive, dar şi circuite pentru 2021 şi excursii de o zi: circuit în Transilvania, patru zile, din 28 noiembrie, redus la 591 de lei/persoană de la 695 de lei; vacanţă de Crăciun în Maramureş, cinci zile, redusă la 866 de lei/persoană de la 1.020 de lei, revelion în Bucovina, cinci zile, redus la 1.572 de lei/persoană de la 1.850 de lei, revelion la Cazanele Dunării, redus la 1.658 de lei/persoană de la 1.950 de lei, „O zi cât o vacanţă” la mănăstiri şi palate de lângă Bucureşti costă 55 de lei/persoană de la 85 de lei.

Toate circuitele pentru 2021 beneficiază de o reducere 15%, precizează agenţia.

Vacanţa la mare pentru 2021 cumpărată de Black Week este, de asemenea, la reducere, un sejur la Eforie Nord costând în această perioadă 127 de lei/persoană/hotel trei stele, iar unul la Mamaia, 398 de lei/persoană/hotel de patru stele.

„Turcia este prezentă tot timpul în oferta noastră şi în mai multe variante, fie pentru revelion, cu autocarul ori avionul, fie pentru schi ori aventură şi cumpărături. Programelor tradiţionale de Istanbul, Kusadasi, Cappadocia le-am adăugam vacanţe la schi în Uludag, ori de Ziua Îndrăgostiţilor şi Mărţişor la Istanbul”, a declarat Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays

Vacanţele în Turcia au reducere fie pentru transportul cu autocarul, fie pentru cazare şi pleacă de la 149 de euro de persoană, pentru 5 zile la Istanbul, de Revelion, cu autocarul.

Sejururile în Thassos, Evia, Tolo, Riviera Olimpului şi Halkidiki pentru 2021 sunt lansate în Black Week cu reducere de până la 50% la transportul cu autocarul sau cazare.

„Avansul pentru orice înscriere este de 25 de euro, iar ultimele două rate se achită în februarie şi cu o lună înainte de plecare. Recomandăm turiştilor să încheie o asigurare medicală şi storno pentru programele în străinătate, acoperitoare pentru toate situaţiile care pot apărea, îmbolnăviri sau anulări”, a precizat directorul de marketing al agenţiei.