Reduceri salariale de până la 3.000 de lei de persoană, la Complexul Energetic Oltenia

 Aproximativ 1.000 de angajaţi din rândul personalului TESA de la Complexul Energetic Oltenia au primit, luni, fluturaşii de salarii cu reduceri de până la 3.000 de lei, lideri sindicali acuzând de abuzuri administraţia, care susţine, la rândul său, că au fost reduse cu 50% şi salariile directorilor.
Economica.net - lun, 13 mai 2013, 16:16
Reduceri salariale de până la 3.000 de lei de persoană, la Complexul Energetic Oltenia

Sindicatul Energia Rovinari a dat publicităţii, luni, un comunicat de presă prin care îşi îndeamnă membrii să nu semneze actele adiţionale ale contractului colectiv de muncă prin care sunt operate reducerile salariale.

„Având în vedere abuzurile nemaiîntâlnite în sistemul energetic, prin modificarea unilaterală a nivelurilor de salarizare având drept scop o reducere mascată a salariilor, sub lozinca ierarhizării în funcţie de importanţa locului de muncă, aducem la cunoştinţa membrilor noştri de sindicat că Sindicatul Energia Rovinari nu susţine poziţia administraţiei privind modificarea actelor adiţionale având drept scop diminuări salariale”, se arată în comunicatul de presă al Sindicatului Energia Rovinari.

În acelaşi comunicat se menţionează că pentru a nu crea nemulţumiri printre toţi angajaţii CE Oltenia administraţia va opera astfel de diminuări salariale etapizat, primii cărora le-au fost micşorate salariile fiind angajaţii TESA.

Sindicatele nu au fost consultate în privinţa diminuării salariilor, motiv pentru care, conform comunicatului de presă, acestea vor da în judecată administraţia Complexului Energetic Oltenia pentru „încălcarea repetată” a contractului colectiv de muncă.

Liderul sindical Marin Golea a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că reducerile salariale au fost descoperite de către angajaţii CE Oltenia în momentul în care au primit fluturaşii cu veniturile salariale aferente lunii aprilie.

„Sunt reduceri care pornesc de la 100 de lei şi ajung până la 3000 de lei în cazul unor directori. Este o situaţie nemaiîntâlnită. O să avem o şedinţă şi vom centraliza toate informaţiile pe această temă, după care vom decide la nivelul Federaţiei Naţionale Mine Energie cum vom acţiona în continuare”, a precizat Golea.

Directorul Direcţiei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Antonie, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că şi salariul său a fost redus, toţi directorii din conducerea unităţii având salariile diminuate cu 50%.

„A fost o propunere a Direcţiei Resurse Umane şi decizia s-a luat într-un directorat. Eu primesc cu 50% mai puţin decât aveam înainte”, a spus Antonie.

El a explicat că administraţia a decis o „uniformizare” a salariilor, nefiind vorba despre „ceva rău”, şi despre ceva „ce trebuia”.

„E o uniformizare a salariilor pe funcţii. Acelaşi salariu trebuie să îl aibă şi un inginer şef de la Divizia Minieră şi unul de la cea Energetică. Unii aveau mai mult, alţii mai puţin. S-au creat câteva nivele de ierarhizare astfel încât să se uniformizeze retribuţiile personalului de conducere şi ale personalului TESA. Unii au câştigat, alţii au pierdut. Unuia care avea salariul mai mare îi convenea, dar celui care avea salariul mai mic nu-i convenea, deşi făcea aceeaşi muncă. E o uniformizare, se face acelaşi salariu pe paliere”, a menţionat Antonie.

Directorul Diviziei Miniere a menţionat că sindicatele şi angajaţii TESA vor trebui să semneze actele adiţionale la contractul colectiv de muncă şi că noile salarii se încadrează în limitele prevăzute de contractul colectiv de muncă. El a susţinut că sindicatele nu au motive să dea în judecată administraţia.

Decizia de reducere a salariilor a fost aflată de către angajaţii Complexului Energetic Oltenia la revenirea la lucru după două săptămâni de concediu obligatoriu acordat în perioada sărbătorilor de Paşte.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada......
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
Tesla a deschis primul pop-up store din România la Timișoara
La doar un an după ce a deschis primul său show-room din România, la București, Tesla a inaugurat la Timișoara primul ...
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor de mașini electrice
Valoarea de piață a gigantului energetic ExxonMobil a depășit-o pe cea a Tesla, ca urmare a încetinirii vânzărilor ...
Pentru prima dată în mai mult de un an, valoarea de piaţă a grupului petrolier american ExxonMobil Corp. a depăşit-o ...