Referendum în Elveția pe tema celei de a 13-a pensii și a creșterii vârstei de pensionare

Elveţienii sunt chemaţi duminică la vot pentru a se pronunţa asupra a două propuneri cruciale pentru pensionari: plata celei de a 13-a pensii şi o majorare a vârstei de pensionare, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 03 mart. 2024, 11:27
Referendum în Elveția pe tema celei de a 13-a pensii și a creșterii vârstei de pensionare

Sondajele de opinia arată că o propunere vizând majorarea, treptată, a vârstei de pensionare, de la 65 până la 66 de ani, pare sortită eşecului. În schimb, cea de a doua propunere, vizând acordarea celei de a 13-a pensii în fiecare an, similar cu cel de al 13-lea salariu de care beneficiază numeroase persoane active din Elveţia şi alte state europene, are şanse să fie adoptată. Potrivit celui mai recent sondaj realizat de gfs.bern pentru postul public de televiziune SSR, 53% din cei intervievaţi au declarat că susţin iniţiativa, în timp ce 43% sunt împotrivă.

În prezent, pensia medie de asigurări sociale de stat în Elveţia este plafonată la 2.450 de franci (2.570 de euro) pentru o persoană singură şi 3.675 de franci pentru un cuplu căsătorit. Este vorba de sume insuficiente pentru o ţară considerată una din cele mai scumpe din lume. De exemplu, chiria pentru un apartament de trei camere într-un oraş din Elveţia este de cel puţin 3.000 de franci (3.150 de euro) iar o cafea costă mai mult de cinci franci.

„La fel ca peste tot, există o criză a puterii de cumpărare în Elveţia. Nivelul de viaţă al pensionarilor s-a erodat”, a explicat Pierre-Yves Maillard preşedintele Uniunii federaţiilor sindicale din Elveţia (SGB), care militează pentru un vor favorabil la referendumul de duminică şi speră că iniţiativa va avea câştig de cauză.

Partidele de stânga susţin iniţiativa, dar lor li se opun vehement partidele de dreapta şi cele de centru. Guvernul şi parlamentul elveţian se opun şi ele. Guvernul afirmă că majorarea propusă ar costa mai mult de patru miliarde de franci pe an, avertizând că ar fi nevoie de majorarea impozitelor şi de asemenea ar putea ameninţa stabilitatea financiară a sistemului de asigurări sociale. De asemenea, autorităţile federale precizează că modificarea propusă ar însemna mai mulţi bani pentru toţi pensionarii, indiferent de situaţia lor financiară.

Electorii se vor pronunţa de asemenea asupra unei propuneri formulată de organizaţia de tineret a Partidului Liberal vizând majorarea treptată a vârstei de pensionare, de la 65 până la 66 de ani pe parcursul următorului deceniu, pentru a asigura sustenabilitatea finanţării sistemului de pensii. Însă această iniţiativă nu pare să aibă şase de reuşită în condiţiile în care ultimele sondaje arată că doar 35% din cei intervievaţi sunt favorabili unei astfel de măsuri în timp ce 63% sunt împotrivă.

Votul vine la mai puţin de două săptămâni după ce alegătorii elveţieni au decis, la limită, majorarea vârstei de pensionare pentru femei, de la 64 până la 65 de ani, acelaşi nivel ca şi pentru bărbaţi.

Duminică, birourile de vot nu vor fi deschise decât pentru câteva ore urmând a fi închise la prânz (10.00 GMT) iar primele rezultate sunt aşteptate în cursul după-amiezii.

Referendumurile sunt o obişnuinţă în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de plebiscite având loc în fiecare an. Pentru ca o iniţiativă populară să fie adoptată are nevoie de spriijnul majorităţii alegătorilor precum şi de suportul a mai mult de jumătate din cele 26 de cantoane elveţiene.

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...