Referendum în judeţul Vaslui pe tema exploatării gazelor de şist

Preşedintele PDL Vaslui, deputatul Dan Marian, a iniţiat organizarea unui referendum în municipiul Bârlad şi în 30 de comune vasluiene, pe tema proiectului privind exploatarea gazelor de şist de către o companie petrolieră americană printr-o metodă controversată, cea a fracturării hidraulice.
Economica.net - joi, 15 mart. 2012, 20:47
Referendum în judeţul Vaslui pe tema exploatării gazelor de şist

Un număr de 30 de comune vasluiene şi municipiul Bârlad ar putea organiza, odată cu alegerile locale din luna iunie, un referendum prin care se doreşte consultarea populaţiei cu privire la exploatarea gazelor de şist din zona de sud a judeţului Vaslui de către o firmă petrolieră americană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ideea organizării acestui referendum a fost lansată, joi, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele PDL Vaslui, Dan Marian, în urma unor reacţii negative venite atât din partea societăţii civile, cât şi a unor politicieni locali cu privire la metoda ce ar urma a fi folosită de firma americană, cea a fracturării hidraulice, considerată una cu impact distrugător asupra mediului.

„S-a creat o adevărată isterie în jurul acestui subiect, al extracţiei gazelor de şist. Până acum, nu avem decât reacţia unei singure părţi implicate, cea care contestă acest proiect. Acum aşteptăm şi poziţia oficială a firmei americane care ar urma să extragă gazele din zona de sud a judeţului. Consider că decizia cu privire la acest subiect nu trebuie să fie luată în urma unor mişcări de stradă sau de oameni politici. Populaţia trebuie să decidă într-un mod democratic prin acest referendum pe care l-am iniţiat la nivelul primăriilor direct implicate”, a declarat, joi, preşedintele organizaţiei judeţene Vaslui a PDL, deputatul Dan Marian.

Liderul PDL Vaslui a spus că va înainta o adresă către cele 31 de unităţi administrative din zona de sud a judeţului prin care va solicita primarilor să ia în calcul iniţiativa declanşării procedurilor pentru organizarea referendum.

În cazul în care va fi refuzat de edili, deputatul Dan Marian va contacta consilierii locali PDL din comunităţile respective pentru a iniţia ei un proiect de hotărâre de Consiliu Local pe tema referendumului cu privire la exploatarea gazelor de şist.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit pentru prima oară, cu ocazia discursului de săptămâna trecută din Parlament, despre potenţialul economic al exploatării gazelor de şist din România, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declarând pentru MEDIAFAX că şeful statului a fost vizitat anterior de reprezentanţii grupului petrolier american Chevron, liderul mondial în exploatarea gazelor de şist.

Agenţia MEDIAFAX a relatat despre întâlnirea dintre premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi reprezentanţii Chevron, întrevedere ce a avut loc marţi, 6 martie, şi la care a asistat şi ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gittenstein.

Referindu-se la problema exploatării gazelor de şist în România, ministrul Mediului a afirmat că, în prezent, compania Chevron este încă în faza de explorare, „de prospecţiuni”, la nivelul întregii Uniuni Europene.

„Deci în toate ţările UE, în Polonia, în Germania şi în alte ţări e în această fază. Doi, sunt păreri împărţite, pentru că e vorba, din câte am înţeles, de o fracturare hidraulică, şi aceasta, după unii, distruge pânza freatică”, a completat Borbely.

Potrivit ministrului, poziţia oficială a autorităţilor de mediu din România pe această chestiune nu este deocamdată stabilită.

Directorul pentru România al companiei Chevron, Thomas Holst, a anunţat, la sfârşitul anului trecut, la Bucureşti, că gigantul petrolier american va începe în 2012 forajul în România, în căutarea de gaze neconvenţionale.

„Am început prospecţiunile seismice în luna august şi apreciem că vom fora prima sondă în a doua parte a anului 2012”, afirma atunci Holst.

În România, Chevron deţine un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pntru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi, a spus şi el la acea dată că rezervele sigure de gaze naturale ale României, estimate să acopere consumul pentru încă 15 ani, ar putea fi completate cu depozite de gaze neconvenţionale.

Chevron a avut însă probleme cu operaţiunile din Bulgaria. La jumătatea lunii ianuarie, guvernul bulgar a anunţat că a anulat licenţa Chevron de explorare a zăcămintelor gazelor de şist şi că pregăteşte o lege pentru interzicerea totală a acestui tip de foraje, din cauza temerilor legate de impactul asupra mediului.

Executivul de la Sofia a decis că Chevron poate efectua prospecţiuni pentru petrol şi gaze în nord-estul Bulgariei, dar numai prin folosirea unor tehnici convenţionale de forare, şi nu a fracturării hidraulice, care constă în injectarea de apă amestecată cu nisip şi chimicale la mare presiune în formaţiunile de şist şi care, potrivit ecologiştilor, distruge pânza freatică.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...