Reforma în administrația locală: Bolojan vorbește despre o reducere cu 10% a numărului de angajaţi

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din punctul său de vedere, discuţia de la Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan şi liderii partidelor din coaliţie a fost de reducere a numărului de angajaţi cu 10%.
AGERPRES - lun, 08 sept. 2025, 23:02
Reforma în administrația locală: Bolojan vorbește despre o reducere cu 10% a numărului de angajaţi

„În programul de guvernare există o prevedere explicită care prevede o reducere de personal în administraţia publică, cred că este de 20%. Oamenii nu sunt cifre, dar sunt nişte evaluări pe baza unor realităţi. Dacă avem un consiliu judeţean care are 90 de angajaţi, cum este Consiliul Judeţean Bihor, înseamnă că şi alte consilii judeţene pot avea poate 120 de angajaţi, 150 de angajaţi, dar nu 200 sau 250, pentru că, dacă un judeţ funcţionează în bune condiţii cu un număr mic de angajaţi, înseamnă că şi alte judeţe pot funcţiona cu un număr mai mic de angajaţi decât este astăzi, în aşa fel încât să nu risipim banii pe care îi colectăm cu greu de la cetăţeni şi care toată lumea protestează pe bună dreptate când apare o taxă suplimentară în plus, o acciză în plus, un CASS în plus”, a afirmat Bolojan la TVR info, întrebat dacă s-a convenit la Cotroceni o reducere cu 10% a cheltuielilor de personal, cum susţine PSD sau o reducere cu 10% a numărului angajaţilor din administraţia locală.

Din punctul sau de vedere, trebuie luate măsuri structurale, iar cheltuielile de personal fac parte din măsurile de reformă, deoarece o reformă înseamnă o administraţie mai eficientă şi nu se poate „fugi” de reduceri de personal.

„Cred că în urma discuţiei pe care am avut-o atât în coaliţie, cât şi la întâlnirea cu domnul preşedinte, cei care am fost acolo de faţă am înţeles care au fost concluziile. Din punctul meu de vedere, trebuie întrebaţi şi ceilalţi, pentru că, probabil, dacă mai mulţi înţeleg acelaşi lucru este înţelesul general, discuţia a fost cât se poate de clară, că trebuie să reducem şi cheltuielile de personal, iar asta nu se poate face decât ori prin reduceri de salarii sau de sporuri sau prin reducerea numărului de angajaţi. Şi în discuţia care a fost, a fost reducerea numărului de angajaţi cu 10%”, a adăugat Bolojan.

În 2 septembrie, preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliţiei de guvernare, discuţiile vizând reforma administraţiei publice locale.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnire, că social-democraţii sunt pentru o reformă „reală” în administraţia publică locală, nu concedieri, punctând că propunerea partidului pe care îl conduce este o reducere a posturilor ocupate cu 25%, dar etapizat, cu evaluări din şase în şase luni.

„Noi credem (…) că reforma administraţiei locale trebuie făcută cu cap, şi nu cu toporul. PSD susţine pe deplin angajamentul de a face o reformă reală a administraţiei publice locale, dar reformă, şi nu concedieri. Sunt două lucruri total diferite”, a spus Grindeanu. El a admis că reforma poate însemna şi concedieri, dar a subliniat că o reformă nu se poate reduce doar la concedieri.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...