Regatul Unit: Boris Johnson ar trebui să demisioneze dacă a încălcat regulile, apreciază şeful conservatorilor scoţieni

Şeful conservatorilor scoţieni, Douglas Ross, a apreciat duminica aceasta că premierul britanic Boris Johnson ar trebui "cu siguranţă" să demisioneze dacă ancheta privind finanţarea renovării apartamentului pe care Johnson îl ocupă în Downing Street concluzionează că şeful executivului de la Londra a încălcat codul de conduită ministerială, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 02 mai 2021, 15:42
Regatul Unit: Boris Johnson ar trebui să demisioneze dacă a încălcat regulile, apreciază şeful conservatorilor scoţieni

Cu câteva zile înaintea alegerilor locale din 6 mai, şeful guvernului conservator este implicat în mai multe scandaluri jenante, într-o atmosferă de reglare de conturi cu fostul său consilier Dominic Cummings. Printre aceste scandaluri se numără şi cel privind renovarea apartamentului pe care Boris Johnson îl ocupă cu logodnica sa Carrie Symonds şi copilul lor în Downing Street, la nr. 11, o anchetă fiind deschisă pe această temă de către comisia electorală, scrie Agerpres.

Johnson, care a dat asigurări că a plătit facturile din propriul buzunar, este acuzat că a recurs la un împrumut nedeclarat din partea unui donator al Partidului Conservator.

„Cred că oamenii se aşteaptă la cele mai înalte standarde din partea acelora care ocupă cea mai înaltă funcţie în ţară, de aceea cred că oamenii sunt atenţi la anchetele aflate în prezent în desfăşurare şi aşteaptă răspunsuri”, a declarat la BBC şeful conservatorilor scoţieni.

Dacă până acum cota de popularitate a lui Boris Johnson părea puţin afectată de diversele scandaluri, sondajele de presă duminicale relevă o reducere a avantajului pe care conservatorii îl au în faţa laburiştilor.

În ceea ce-l priveşte, Boris Johnson a publicat duminică un editorial în cotidianul Mail on Sunday pentru a se lăuda cu acţiunea sa în domeniul luptei împotriva delincvenţei, îndeosebi în ceea ce priveşte flagelul furtului de câini în timpul pandemiei, şi pentru a-şi exprima încrederea în relansarea în viitorul apropiat a economiei britanice, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...