Regatul Unit, Canada şi Australia au recunoscut Statul Palestina

Regatul Unit, Australia şi Canada au recunoscut oficial duminică Statul Palestina, în ajunul unor anunţuri similare din partea altor ţări, decizie istorică denunţată de premierul israelian Benjamin Netanyahu drept un "pericol" pentru existenţa Israelului, relatează France Presse.
AGERPRES - D, 21 sept. 2025, 18:50
Regatul Unit, Canada şi Australia au recunoscut Statul Palestina

„Astăzi, pentru a reanima speranţa păcii şi a unei soluţii cu două state, declar clar în calitate de prim-ministru al acestei mari ţări că Regatul Unit recunoaşte oficial Statul Palestina”, a anunţat Keir Starmer într-un mesaj video publicat pe reţelele de socializare.

Premierul canadian Mark Carney a afirmat la rândul său într-un comunicat că înscrie această decizie „în cadrul unui efort internaţional concertat care urmăreşte să păstreze posibilitatea unei soluţii cu două state”.

În Australia, şeful guvernului Anthony Albanese a subliniat „aspiraţiile legitime şi de lungă durată ale poporului palestinian la un stat propriu”.

Aceste anunţuri din partea unor ţări aliate istoric ale Israelului intervin în timp ce Israelul şi-a intensificat ofensiva în Fâşia Gaza, declanşată un atac sângeros al grupării palestiniene islamiste Hamas în 2023.

Un număr crescând de alte state, mult timp apropiate de Israel, au făcut deja acest pas simbolic în ultimele luni, în pofida puternicelor presiuni din partea SUA şi Israelului.

În cursul unui summit luni, ce va fi coprezidat de Franţa şi Arabia Saudită, care urmează să ia în discuţie soarta soluţiei cu două state în ajunul sesiunii Adunării Generale a ONU, zece ţări urmează de asemenea să confirme recunoaşterea lor oficială a Statului Palestina.

Înainte chiar de anunţurile de duminică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis să „lupte la ONU şi pe toate celelalte fronturi împotriva propagandei minciunoase împotriva noastră şi împotriva apelurilor la crearea unui stat palestinian care ar pune în pericol existenţa noastră şi ar constitui o recompensă absurdă pentru terorism”.

„Comunitatea internaţională ne va asculta cu privire la acest subiect în zilele următoare”, a adăugat el.

Ministrul israelian al securităţii naţionale Itamar Ben Gvir a propus anexarea „imediată” a Cisiordaniei.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a estimat că decizia britanică este un pas spre o pace „durabilă”.

Keir Starmer anunţase în iulie că ţara sa va recunoaşte un stat palestinian cu ocazia Adunării Generale a ONU, cu excepţia cazului dacă Israelul îşi asumă o serie de angajamente, între care cel al unei încetări a focului în Fâşia Gaza.

Un obiectiv departe de a fi atins, în timp ce Israelul a lansat în cursul acestei săptămâni o amplă campanie militară terestră şi aeriană asupra oraşului Gaza, în nordul enclavei palestiniene, pentru a nimici Hamas.

„La aproape doi ani după atacurile barbare din 7 octombrie, teroriştii Hamas deţin în continuare ostatici”, iar „criza umanitară în Gaza, provocată de oameni, s-a agravat şi mai mult”, a insistat premierul britanic, denunţând de asemenea „accelerarea” colonizării israeliene în Cisiordania.

El a reiterat de asemenea că recunoaşterea Statului Palestina „nu este o recompensă faţă de Hamas, pentru că ea înseamnă că Hamas nu poate avea niciun viitor, niciun rol într-un viitor guvern palestinian, niciun rol în securitatea” teritoriilor palestiniene.

Starmer a anunţat că ţara sa va adopta noi sancţiuni împotriva Hamas „în săptămânile viitoare”.

Potrivit unui sondaj publicat vineri, 44% dintre britanici susţin recunoaşterea unui stat palestinian de către Regatul Unit.

Şeful misiunii palestiniene în Regatul Unit, Husam Zomlot, a salutat „acest anunţ istoric” pentru Palestina, care „corectează o nedreptate”.

„Astăzi punem capăt celor 108 ani de negare a dreptului palestinienilor la autodeterminarea propriei lor existenţe şi începem o călătorie spre viitor, spre responsabilitate, responsabilitatea morală, juridică şi politică”, a adăugat el. „Recunoaşterea nu este un scop în sine. Ea este doar un început”, a insistat el.

Portugalia urmează de asemenea să anunţe duminică recunoaşterea Statului Palestina.

Aceste ţări prin anunţurile lor îşi accentuează divergenţele cu administraţia americană cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu.

SUA, aliate neclintite ale Israelului, au criticat iniţiativa franco-saudită.

Aflat într-o vizită de stat săptămâna aceasta în Regatul Unit, Donald Trump şi-a afirmat opoziţia faţă de opţiunea britanică într-o conferinţă de presă comună cu Keir Starmer.

Circa trei sferturi din cele 193 de state membre ale ONU recunosc statul palestinian proclamat de conducerea palestiniană în exil în 1988.

O comisie de anchetă independentă mandatată de ONU a stabilit marţi că Israelul ar comite un genocid împotriva palestinienilor în Fâşia Gaza, ceea ce autorităţile israeliene au negat.

Atacul din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului de către Hamas a provocat moartea a 1.219 persoane de partea israeliană, în majoritate civili, potrivit datelor oficiale.

Conform Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas din Fâşia Gaza, represaliile israeliene ar fi costat viaţa a 65.062 de palestinieni, în majoritate civili, conform AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, cel mai probabil, Putin chiar asta încearcă să facă, arată un......
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin PNRR
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin ...
Ministerul Educaţiei a anunţat că, în ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobat memorandumul pentru scoaterea la concurs ...