Regatul Unit încearcă să-şi revină, după un an de haos economic şi politic

Boris Johnson, arhitectul planului de ieşire din Uniunea Europeană, a fost forţat să demisioneze din cauza scandalului petrecerilor ilegale din timpul pandemiei de coronavirus şi a fost înlocuit de ministrul său de externe, Liz Truss, care cu reducerea agresivă a impozitelor pentru companii şi a taxei de timbru la achiziţionarea unei locuinţe a provocat o gaură de zeci de milioane de euro şi a dezlănţuit panica pe pieţe.

Succesorul ei şi actualul şef al guvernului, Rishi Sunak, a anunţat majorări de taxe şi tăieri de cheltuieli pentru a reduce datoria şi a reconstrui pe baze mai sigure finanţele ţării, deşi planurile sale au un cost politic ridicat şi sondajele pun sub semnul întrebării dacă se va putea menţine la putere şi după următoarele alegeri din 2024.

Viitorul economic pare sumbru pentru Londra. Banca Angliei a avertizat că Regatul Unit va intra într-o recesiune tehnică lungă în lunile următoare, în timp ce OCDE prezice că economia britanică se va afla în cea mai proastă stare din categoria ţărilor dezvoltate în următorii doi ani, cu excepţia Rusiei.

Guvernul lui Truss, 44 de zile de vârtej

Truss aştepta de un deceniu să ajungă la putere pentru a aplica reţetele liberale pe care în 2012 şi le-a imaginat, alături de alte vedete în ascensiune ale aripii de dreapta a „Tories”, în manifestul „Britannia Unchained” (Britania dezlănţuită – n.r.).

Căderea bruscă a lui Johnson a precipitat sosirea lui Truss într-un moment în care Regatul Unit începea să digere frânarea comercială puternică provocată de Brexit şi se confrunta cu facturile uriaşe ale măsurilor de ajutorare a lucrătorilor şi companiilor din timpul pandemiei de coronavirus.

Noua conjunctură nu i-a schimbat planurile lui Truss. În câteva zile, a concediat înalţi oficiali care în ochii ei apărau ortodoxia economică şi s-a înconjurat de un grup important de consilieri proveniţi din think tank-urile neoliberale.

„A lăsat impresia că dă prioritate ideologiei în detrimentul evidenţei”, a spus Hannah White, directoare până în octombrie a influentului centru Institute for Government.

Împreună cu Kwasi Kwarteng, ministrul ei de finanţe, Truss a conceput un „minibuget” care a făcut să explodeze datoria publică la 72 de miliarde de lire sterline (84 miliarde de euro) şi a dezlănţuit o furtună care a debarcat-o de la putere în doar 44 de zile, mandatul ei devenind cel mai scurt din istoria democraţiei britanice.

Sunak, o nouă schimbare de direcţie

După o nouă schimbare de guvern, a doua în câteva luni, Sunak a recuperat foaia de parcurs pe care el însuşi şi-o stabilise în timpul pandemiei de coronavirus, în calitate de ministru al economiei, ale cărui priorităţi variază de la corectarea greşelilor lui Truss şi până la restabilirea unei imagini de solvabilitate pentru Regatul Unit.

„Reputaţia noastră internaţională a fost afectată”, a avertizat guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, în ultima sa apariţie în Parlament. „Va dura mai mult pentru a reconstrui această reputaţie decât pentru a corecta costul datoriei”, a adăugat el.

Pe lângă vicisitudinile de ordin economic, Sunak se confruntă şi cu un scenariu politic dificil. Agitaţia financiară provocată de Truss, alături de discreditarea acumulată de Johnson în ultimele sale luni ca şef al guvernului, complică perspectivele ca un conservator să deţină puterea dincolo de următorii doi ani.

„Percepţia că laburiştii pot câştiga alegerile a crescut constant de la jumătatea anului 2021, deşi chiar şi după ‘Partygate’ (scandalul petrecerilor), Tories erau încă favoriţi. Abia după ‘minibugetul’ dezastruos, această opinie s-a schimbat dramatic”, spune Beth Mann, analist la firma de sondaje YouGov.

De la Brexit nu se mai poate da înapoi

Regatul Unit este singura ţară din G7 a cărei economie nu şi-a revenit măcar la dimensiunea de dinainte de pandemie şi, conform estimărilor OCDE, va fi cea mai slabă economie din G20 în următorii doi ani, cu excepţia Rusiei.

Diverse voci dau vina pe Brexit pentru o parte a acestei încetiniri severe. Thomas Sampson, profesor la London School of Economics, susţine că există „dovezi solide” că ieşirea din UE a redus comerţul de ambele părţi ale Canalului Mânecii cu aproximativ 15%.

Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei între 2013 şi 2020, se numără printre cei care au avertizat asupra consecinţelor negative: „Am spus: ‘Brexitul va provoca un ‘şoc’ al ofertei, creşterea va încetini, inflaţia va creşte, lira va scădea şi, în cele din urmă, ne va fi mai rău”’. ”Exact asta s-a şi întâmplat”, a spus economistul.

În ciuda aparentelor probleme, atât Partidul Conservator, cât şi Partidul Laburist insistă că nu mai există cale de întoarcere.

În primul său discurs de politică externă în calitate de prim-ministru, Sunak a subliniat că exclude realinierea la dreptul comunitar, ceea ce anulează posibilitatea de a explora un acord cu UE similar cu cel al Elveţiei, cu mai puţine bariere comerciale, dar cu libertate de mişcare pentru cetăţeni şi obligaţii comune de ordin legal.

Nici Liderul laburist Keir Starmer, pentru care revenirea la piaţa comunitară nu ar face decât să provoace „ani de incertitudine” şi nu va stimula creşterea, nu pariază pe o decizie de revenire asupra ieşirii din UE.