Regatul Unit și Franța își vor coordona utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac, spun Starmer și Macron

Regatul Unit și Franța au convenit joi, în premieră,să își coordoneze utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac, au anunțat premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron la încheierea summitului lor bilateral, informează EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 iul. 2025, 12:00
Regatul Unit și Franța își vor coordona utilizarea armelor nucleare în cazul unui atac, spun Starmer și Macron

Cei doi lideri au semnat așa-numita Declarație Northwood, care va garanta că, în cazul în care vor fi atacați, adversarii lor știu că va exista un răspuns al celor două națiuni, a declarat Starmer.

Macron a explicat că decizia răspunde unui ‘climat mult mai amenințător’ și a menționat că ambele țări nu își pot imagina un scenariu în care un atac împotriva Europei să nu provoace o reacție comună din partea Regatului Unit și a Franței.

„În această dimineață (joi – n.r.) am semnat Declarația Northwood, confirmând pentru prima dată că ne vom coordona măsurile independente de descurajare nucleară. De astăzi, adversarii noștri vor ști că orice amenințare extremă la adresa acestui continent va atrage un răspuns din partea ambelor națiuni”, a declarat Starmer la conferința de presă comună.

În opinia sa, acest acord este o dovadă că ‘nu există o demonstrație mai mare a importanței acestei relații’ dintre cele două țări.

„Este cu adevărat istoric. Știu că se pune mult accent pe acordul privind migrația pe care l-am semnat, dar acordul nuclear este la fel de important, pentru că suntem cele două națiuni nucleare din Europa”, a insistat Starmer, care a subliniat dimensiunea europeană și NATO ale pactului.

Macron a atenuat oarecum cuvintele lui Starmer, afirmând că decizia la care s-a ajuns ‘nu exclude și să ne coordonăm descurajarea nucleară’, un mesaj adresat atât aliaților, cât și adversarilor.

„Europa trebuie să știe că se poate baza pe o alianță strategică între Franța și Regatul Unit”, a declarat președintele francez.

Cele două țări au convenit totodată să creeze o structură comună, Grupul de Aprovizionare Nucleară, pentru a-și coordona cooperarea în domeniul capacităților și operațiunilor atomice.

„Țările noastre rămân independente și suverane, dar ne-am oferit reciproc mijloacele, atunci când a fost necesar, pentru a răspunde împreună la mediul amenințător cu care ne confruntăm”, a adăugat el.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Diverzum a depășit 100.000 de utilizatori în România. Studenții au economisit peste 235.000 de euro prin platformă
Diverzum a depășit 100.000 de utilizatori în România. Studenții au economisit peste 235.000 de euro prin platformă
Diverzum, platforma digitală dedicată studenților și Generației Z, a depășit 100.000 de utilizatori înregistrați în România, la mai puțin de un an de la lansarea pe piața locală. În......
Criză carburanţi – Transportatorii cer modificarea legislaţiei astfel încât reducerea accizei la motorină să se reflecte în preţul real la pompă
Criză carburanţi – Transportatorii cer modificarea legislaţiei astfel încât reducerea accizei la motorină să ...
IMM România şi Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Parlamentului şi Guvernului intervenţia ...
Startup-ul românesc .lumen își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation
Startup-ul românesc .lumen își extinde activitatea în Japonia alături de Toyota Mobility Foundation
.lumen, compania românească din spatele Ochelarilor pentru Nevăzători, își extinde activitatea în Japonia alături ...
România a fost pe primul loc în UE la creşterea lucrărilor de construcţii, în luna iunie – date Eurostat
România a fost pe primul loc în UE la creşterea lucrărilor de construcţii, în luna iunie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut în Uniunea Europeană, în luna iunie 2026, comparativ cu luna mai 2026, însă România ...