Regele asfaltului Dorinel Umbrărescu a fost scos de pe autostrada Lugoj-Deva

Economica.net
11 06. 2013
autostrada_640x480_41307700_06746900_28579000

Asocierea dintre firmele româneşti SC Tehnostrade SRL-SC Spedition UMB SRL, declarată câştigătoarea contractului de „Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj – Deja, lotul 4”, pierde contractul atribuit de CNADNR, a decis recent Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

Companiile româneşti au pierdut contractul în urma contestaţiei SC Strabag AG, în calitate de lider al Asocierii SC Strabag AG/SC Straco Grup SRL, pe care compania a făcut-o la CNSC.

CNSC a decis să anuleze raportul procedurii de atribuire a contractului de „Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj – Deja, lotul 4” şi a dispus reevaluarea ofertelor admisibile pentru acest contract, în 10 zile de la comunicarea deciziei CNSC.

Pe 23 mai, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura şi Investiţii Străine a anunţat câştigătorii licitaţiilor pentru loturile 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, de pe coridorul IV paneuropean, un proiect cu o valoare totală de peste trei miliarde de lei. Proiectarea şi execuţia lotului 4 au revenit asocierii Tehnostrade-Spedition UMB, ambele firme fiind deţinute de Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor de drumuri autohton.

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva are o lungime de 22 km, un nod rutier, două poduri, trei viaducte şi şase pasaje peste autostradă.