Regele Mihai, aplaudat de sute de români veniţi în faţa Operei Naţionale

La Sala Mare a Operei Naţionale a avut loc în această seară un spectacol de gală, la care a asistat regele Mihai şi familia regală, dar şi membri ai familiilor regale din Europa şi Asia. Au participat Nelly Miricioiu, Teodor Ilincăi, Vlad Miriţă, Orchestra Operei Naţionale.
Economica.net - mar, 25 oct. 2011, 16:15

Gala de aniversarea Regelui Mihai I a putut fi urmărită gratuit de bucureşteni, în parcul din faţa Operei, unde Primăria a instalat mai multe ecrane. Regele Mihai a ajuns la Opera Română însoţit de Regina Ana, Principesa Elisabeta şi de Principele Radu.

Regele a fost aplaudat îndelung de românii veniţi în faţa clădirii. Aceştia i-au urat „La mulţi ani”, şi au strigat „Regele Mihai” şi „Trăiască Regele”, potrivit Mediafax.

Regele a salutat mulţimea prezentă în faţa Operei. De asemenea, principesa Margareta şi principele Radu i-au salutat pe cei prezenţi.

Tot în această seară este programt dineul oficial în onoarea fostului suveran, la Palatul CEC, unde pe lângă regele Mihai şi ceilalţi membri ai Casei Regale vor fi invitaţi prieteni apropiaţi ai regelui din străinătate şi reprezentanţi ai unor familii regale din Europa şi Asia.

VEZI LISTA INVITAŢILOR

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, azi....
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcţia Mării Japoniei, la doar ...
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să oprească dezvoltarea inteligenței artificiale
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să ...
Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI, adică marii jucători din zona inteligenței artificiale, companii controlate de ...